x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Risc terorist crescut în Bulgaria

Risc terorist crescut în Bulgaria

de Mihaela Matachita    |    30 Mar 2010   •   00:00

Bulgaria se confruntă cu pericolul real de a deveni o ţintă pentru atacuri teroriste similare exploziilor de luni din metroul moscovit, a afirmat expertul bulgar în terorism, Ivan Boiadjiev, potrivit novinite.com.

Într-un interviu la radio Darik, Boiadjiev a spus că teroriştii şi-au întors privirile către ţări cu mai puţină securitate acum, după măsurile draconice impuse de SUA şi Marea Britanie. El a adăugat că atacatorii sinucigaşi sunt o prezenţă permanentă în terorismul internaţional. Acesta nu are graniţe, religie, politică etc., de aceea fiind foarte greu de contracarat şi de prevenit.

"Este foarte dificil de făcut profilul atacatorilor sinucigaşi ­ fiecare este unic şi se află deja la a treia generaţie. Mulţi dintre ei au absolvit universităţi occidentale prestigioase, au familie, copii, ocupaţii legale", a precizat Boiadjiev.

×
Subiecte în articol: externe