x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Româncă moartă în timpul furtunii de la Roma

Româncă moartă în timpul furtunii de la Roma

de Carmen Plesa    |    13 Oct 2009   •   00:00

O româncă în vârstă de 20 de ani a murit, ieri, la Roma, după ce, în timpul furtunii care s-a abătut peste oraş, un copac a căzut peste maşina în care se afla.

Potrivit La Repubblica, fata conducea un Fiat Uno, în care se mai aflau două românce. Alina Doca a murit strivită de copacul prăbuşit peste maşină, iar celelalte două fete au fost grav rănite. Tinerele veneau dinspre Tivoli, unde erau angajate.

Vremea rea, cu ploi şi furtuni puternice, abătută ieri asupra Italiei, a făcut deja patru victime. Mai multe maşini au fost distruse, iar traficul în capitala italiană a fost un haos, ieri după-amiază.

×
Subiecte în articol: diaspora