x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Românce din Paris, prinse la furat şi bătute de nişte chinezi

Românce din Paris, prinse la furat şi bătute de nişte chinezi

11 Iun 2015   •   11:29
Românce din Paris, prinse la furat şi bătute de nişte chinezi
Sursa foto: oradecluj.oradestiri.ro (ARHIVA)

Trei româce au fost bătute ziua în amiaza mare, în Paris. Femeile ar fi fost prinse la furat de nişte chinezi, care s-au înfruriat şi au început să le bată, să le tragă de păr şi să le trântească de pământ.

Deşi la scenă au asistat mai multe persoane, nimeni nu a intervenit să le salveze pe cele trei românce care ţipau, informează Antena 3.

×