x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ROMANI IN LUME/Info - 31 august 2004

ROMANI IN LUME/Info - 31 august 2004

31 Aug 2004   •   00:00
SCOALA. Anul scolar 2004-2005 va incepe pentru copiii romani din Toronto sambata, 25 septembrie. Data-limita pana la care se fac inscrierile pentru scoala de sambata este cu o saptamana inainte de inceperea cursurilor, adica la 18 septembrie, la sediul Scolii "Milne Valley". Pentru inscriere, parintii trebuie doar sa completeze un formular de inregistrare. (Andrada Floria)

CERERE. La Vidin a avut loc Festivalul de dansuri romano-vlahe, unde peste 12 formatii alcatuite de romani din Bulgaria, Serbia, Macedonia si Romania au sustinut spectacole in majoritatea celor 33 de localitati romanesti din Timocul Bulgaresc. In cadrul acestui festival a avut loc un simpozion la care au participat reprezentanti ai guvernelor roman si bulgar. Aici a fost ridicata problema recunoasterii ca minoritate nationala a celor peste 150.000 de romani din Bulgaria. Presedintele Uniunii Tinerilor Etnici Romani din Bulgaria a facut publica cererea sa pentru infiintarea de scoli in limba romana, sustinute de statul bulgar, si a unui liceu romanesc la Vidin. Unul dintre profesorii asa-numitului "liceu romanesc" din Sofia, unde romana se studiaza ca limba straina, a confirmat starea jalnica in care se afla cladirea si problemele pe care le are conducerea scolii cu finantarea si lipsa de elevi. (Andrada Floria)

PERINITA! Ansamblul folcloric "Baraganul", din Calarasi, a reprezentat Romania la festivalurile "Idaho International Folk Dance" si "SUMMER FEST", desfasurate in statele americane Idaho si Utah. Turneul a beneficiat de participarea a mii de spectatori, in adevarate show-uri desfasurate pe stadioane, sali multiplex sau sali gigantice de spectacol, unde, pe langa recitalurile propriu-zise, au… predat spectatorilor americani si lectii de dans romanesc, acestia prinzandu-se in hora sau dansand "Brasoveanca" si "Perinita".

La festivaluri au participat ansambluri din tari precum Belgia, China, Germania, Israel, Lituania, Filipine, Slovacia, SUA si Romania. Membrii ansamblului au fost invitati, in direct, la matinalul Televiziunii 02 NEWS, unde au sustinut programe de dans romanesc, dar au interpretat si cantece traditionale americane la… instrumente romanesti! (Monica Ioana Danciu)

UTILE

ROMANI IN ITALIA. Asociatia Culturala Italo-Romana "Colina" a fost infiintata in luna ianuarie 2003. Prin activitatea sa doreste sa reprezinte interesele spirituale si culturale ale tuturor romanilor din Italia si ale tuturor persoanelor vorbitoare de limba romana si italiana, doritoare de a pastra identitatea culturala. Scopul asociatiei este organizarea de manifestari culturale ca: spectacole de umor si muzica, cenacluri literare, seri cultural-artistice. Asociatia nu se ocupa de plasament de locuri de munca sau studiu, nu finanteaza initiative, fiind ea insasi o asociatie fara scop lucrativ, sponsorizata, la randul ei, de alte societati si organizatii.

Fax 011-335.81.56
info@ass-colina.com
www.ass-colina.com
×
Subiecte în articol: diaspora romani