x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România, în scandalul Wiki

România, în scandalul Wiki

de Anca Aldea    |    19 Dec 2010   •   19:25
România, în scandalul Wiki

143310-world-news-wikileaks-aba1.jpgDin cauza implicării Moscovei în Georgia, la Strasbourg au apărut disensiuni, iar Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a luat în serios sancţionarea delegaţiei ruse. Informaţia a ajuns la urechile americanilor transmisă de reprezentantul oficial al României la Consiliul Europei, se arată într-o depeşă diplomatică trimisă de Ambasada SUA către Departamentul de Stat de la Washington. Potrivit acestei note, datată 24 septembrie 2009 şi semnată de consulul general american la Strasbourg, Vincent Carver, ambasadorul georgian îşi exprima încrederea că următoarea sesiune a APCE va decide o formă de sancţionare a delegaţiei ruse.

“El a spus că este momentul ca organizaţia să penalizeze Rusia pentru nerespectarea angajamentelor faţă de Consiliul Europei (CoE), inclusiv, şi acţiunile sale din Abhazia şi Osetia de Sud”, se arată în documentul pe care scrie “confidenţial”. Aprecierile diplomaţilor făceau referire la invadarea, în august 2008, de Armata rusă a unei regiuni din Georgia, un important aliat al Statelor Unite. Ruşii urmăreau respingerea forţelor georgiene care încercau să preia controlul asupra regiunii separatiste proruse Osetia de Sud. Conflictul armat a determinat o perioadă de tensiune în relaţiile dintre NATO şi Rusia.

În telegrama diplomatică din septembrie 2009 se arată că cel puţin 70 de membri APCE (reprezentând cu precădere partide conservatoare din Europa Centrală şi de Est) au semnat o petiţie prin care solicitau dezbaterea acreditării delegaţiei ruse. Documentul nu a fost semnat de nici un delegat georgian, pentru a demonstra că este vorba despre “o problemă a CoE şi nu despre una a Georgiei”, scrie cotidianul britanic The Guardian, citat de Mediafax. Potrivit acestei depeşe, ambasadorul român i-a înştiinţat pe americani că responsabilii CoE vor demonstra că iau în serios subiectul.

La rândul său, ambasadorul danez le-a spus americanilor că majoritatea statelor membre CoE vor relaţii mai bune cu Rusia şi, prin urmare, vor încerca să evite o confruntare. Pe de altă parte, ambasadorul rus a subliniat că orice încercare de a pune sub semnul întrebării acreditarea delegaţiei Moscovei “va afecta imaginea APCE şi a CoE”.

×
Subiecte în articol: externe