x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România şi Moldova au încheiat Convenţia privind micul trafic la frontieră

România şi Moldova au încheiat Convenţia privind micul trafic la frontieră

de Ovidiu Ciutescu    |    20 Oct 2009   •   00:00
România şi Moldova au încheiat Convenţia privind micul trafic la frontieră

Negocierile legate de mult discutata Conveţie privind micul trafic la frontieră au fost încheiate astăzi. "În cazul care Guvernul interimar de la Bucureşti are puterea deciziei, sunt gata să plec mâine la Bucureşti pentru semnarea Convenţiei" a anunţat premierul moldovean Vlad Filat. Ştirea reprezintă o adevărată surpriză în contextul în care, cu doar o zi în urmă ministrul de externe moldovean Iurie Leancă estima că negocierile "ar urma să se încheie la sfârşitul acestei săptămâni, dar documentul ar urma să fie semnat până la sfârşitul anului".



VOINŢĂ POLITICĂ. Republica Moldova a înaintat luni, României, o listă cu localităţile incluse în această Convenţie, una care a creat destule disensiuni politice între cele două ţări. Vlad Filat a susţinut că negocierile dintre cele două ţări "au fost finalizate într-o singură rundă" şi că documentul va fi parafat în cursul de zilei de astăzi. "Faptul că documentul nu a fost semnat de guvernarea anterioară demonstrează lipsa voinţei politice. Nu am avut de negociat foarte multe lucruri, deoarece acest acord este unul cadru, este un document comunitar. Noi am discutat anumite chestiuni tehnice, cum ar fi taxa pentru eliberarea permisului special pentru trecerea frontierei, perioada de valabilitate a acestuia, şi alte detalii tehnice care nu ţin de sensul acestei Convenţii. Totul a decurs uşor şi rapid deoarece, după cum spuneam, este un document cadru al UE. Rămâne de văzut care este posibilitatea celor de la Bucureşti să semneze, având în vedere criza politică", a declarat Vlad Filat care a pus nesemnarea tratatului propus Moldovei încă din martie 2008 pe seama "lipsei voinţei politice".

CE CÂŞTIGĂ MOLDOVENII? Acordul privind micul trafic la frontieră prevede facilitarea plecării fără viză în România a cetăţenilor moldoveni care locuiesc în raza de 50 de kilometri de la graniţa cu România. Este vorba de locuitorii din 11 raioane - de la Briceni, Edineţ, Râşcani, Glodeni, Făleşti, Ungheni, Nisporeni, Hânceşti, Leova, Cantemir şi Cahul şi parţial cei din raioanele Sângerei, Călăraşi, Străşeni, Cimişlia, Taraclia, precum şi din Autonomia Găgăuză. Conform expertului Eugen Revenco, de la Asociaţia de Politică Externă, România a făcut nişte facilităţi importante Moldovei, facilităţi care sar de reglementările stabilite de directivele Uniunii Europene. "Este vorba de 30 de km, în mod normal. Această regulă e stabilită de o directivă europeană din 2006 şi se vorbeşte despre localităţile care intră în zona de 30-50 de km, adică dacă prima casă a acestei localităţi este la o distanţă de 30 de km de la frontieră şi această localitate se termină la aproximativ 50 de km de la frontieră, atunci această localitate intră în zona de regim preferenţial. Localitatea intră în totalitate în această zonă. Se va calcula de la frontieră", a explicat Revenco pentru Jurnal de Chişinău. Expertul moldovean spune că forma finală a acestui acord nu se încheie cu aceste negocieri. Va fi nevoie şi de avizul UE pentru ca ele să fie puse în aplicare: " Acum este o problemă pe care părţile urmează să decidă cum vor merge - e vorba de felul în care se vor face măsurările. Va fi nevoie de măsurări, hărţi, probe la Comisia Europeană. După ce Acordul va fi încheiat, urmează să se obţină un acord din partea Comisiei Europene şi atunci va fi nevoie de probe precum că localitatea se află în această zonă preferenţială. Noi avem hărţile vechi cu România, încă din anii '60. Bine, au fost făcute nişte verificări ale hărţilor de frontieră, dar asta a fost încă în perioada sovietică. Râul Prut este viu şi hotarul se mişcă, el a fost schimbat pe alocuri, comparativ cu situaţia care a fost pe teren mai înainte. Deci, urmează a fi înnoite şi hărţile, dar asta depinde, părţile vor decide dacă merg cu hărţile vechi sau vor face altele noi".

CUM SE VA PROCEDA. Convenţia privind micul trafic la frontieră dă şansa la aproximativ un milion de moldoveni să circule liber în România. În urma acestui acord, mai mult ca sigur, vor fi deschide consulate în Bălţi şi Cahul . "Probabil că cetăţenilor moldoveni le va fi eliberat un act, care  va reprezenta un permis special şi el va fi eliberat de consulatul României din R. Moldova şi respectiv de Consulatul R. Moldova în România.  În baza acestor documente, permise speciale, va fi posibilă trecerea frontierei în zona adiacentă pînă la 30-50 de km. Ne aşteptăm ca de aceste facilităţi să beneficieze  un număr de aproximativ un milion de persoane, de potenţiali beneficiari de asemenea regim, dar oricum presiunea va fi mare şi probabil că deschiderea acestor consulate la Bălţi şi la Cahul ar fi o soluţie şi cu cât mai repede se vor deschide, cu atât mai repede va fi aplicat Acordul, dar şi din partea R. Moldova ar putea fi nevoie de deschiderea consulatelor la Iaşi şi eventual Galaţi sau Constanţa", apreciază Eugen Revenco. În afară de aceste facilităţi pe care moldovenii le vor avea, de deschiderea probabilă a unor noi consulate, autorităţile moldovene se aşteaptă la o problemă pe care nu ştiu cum o vor putea controla, anume "corupţia care probabil se va naşte în ceea ce priveşte stabilirea -în acte - a domiciliului unor persoane care doresc să beneficieze de acest Acord, dar care nu se încadrează în el!" Această problemă este anticipată de autorităţile de la Chişinău mai ales că Acordul va da şansa moldovenilor de a lucra legal în România în condiţii mult mai uşoare, dar şi de a face comerţ mult mai lejer în spaţiul Uniunii Europene!

România a propus astfel de acorduri şi Ucrainei şi Serbiei, ceilalţi doi vecini ce nu fac parte din Uniunea Europeană. La un moment dat, discuţiile cu Ucraina păreau cele mai avansate şi cele două state se apropiau de semnarea documentului, care a fost amânată însă, în urma apariţiei unor dificultăţi şi neînţelegeri de ultim moment.

×