x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe România, ţara deşeurilor nucleare europene?

România, ţara deşeurilor nucleare europene?

de Anca Aldea    |    17 Feb 2010   •   00:00

Cotidianul britanic The Times scrie pe pagina sa de internet că deşeuri nuclare foarte periculoase provenite din Uniunea Europeană ar urma să fie aduse în Europa de Est pentru a fi depozitate într-un loc special amenajat". Opt echipe de specialişti provenind din tot atâtea ţări europene discută intens posibilitatea ca România să fie gazda acestor deşeuri.

Decizia nu a fost luată încă, responsabilii europeni urmând să mai aibă o serie de negocieri în mai, scrie The Times, însă măsura este necesară în contextul în care tot mai multe ţări de pe continent şi-au exprimat dorinţa de "a îmbrăţişa" energiile verzi, regenerabile. Un astfel de depozit, dar pentru deşeuri nucleare mai puţin periculoase, se construieşte în prezent în Slovenia, după ce comunitatea oraşului Vrbina şi-a dat acordul în prealabil în acest sens şi a obţinut compensaţii în valoare de cinci milioane de euro pe an.

×
Subiecte în articol: externe