x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Romanii au fugit la timp

Romanii au fugit la timp

de Irina Cristea    |    14 Sep 2005   •   00:00
Romanii au fugit la timp

Orasul New Orleans revine incet la viata, dupa uriasele pagube provocate de uraganul Katrina. Printre oficialii care urmaresc procesul de reconstructie s-a aflat si ambasadorul Romaniei la Washington, Sorin Ducaru.

Orasul New Orleans revine incet la viata, dupa uriasele pagube provocate de uraganul Katrina. Printre oficialii care urmaresc procesul de reconstructie s-a aflat si ambasadorul Romaniei la Washington, Sorin Ducaru, care a relatat, pentru Jurnalul National, care este situatia "pe teren" si ce se intampla cu romanii din zona afectata de urgie.

Un oras pe jumatate scufundat de ape si pe jumatate in curs de recuperare. Asa arata New Orleans-ul, la mai bine de doua saptamani dupa ce uraganul Katrina a spulberat aproape tot ce a gasit in cale. Desi aproape toti locuitorii au fost evacuati, iar capitala statului Louisiana este impanzita de politisti, militari si pompieri, exista sperante ca orasul are sanse mari de a redeveni ceea ce a fost. Printre cei care spera se numara ambasadorul Romaniei la Washington, Sorin Ducaru, recent intors dintr-o vizita de evaluare a situatiei din zona.

"In momentul de fata, mai mult de jumatate din aria de acoperire este uscata, mai ales partea istorica si culturala, acel cartier vechi francez, construit acum 300 de ani si care a ramas relativ intact. Probabil ca nu intamplator cei care au construit orasul vechi l-au construit in punctul cel mai inalt din regiune. Aici, nivelul apei a fost de pana la jumatate de metru. Cartierul a supravietuit si va reveni la viata pe care a avut-o. Centrul modern al orasului, aflat, la fel, in zona mai ferita, este si el in curs de recuperare", ne-a declarat ambasadorul. Problema cea mai dificila, spune Ducaru, ramane in suburbii, aflate la mai multi metri sub nivelul marii si care au fost afectate prin ruperea digurilor. "Acolo a locuit probabil populatia cu posibilitatile materiale cele mai reduse. Nu aveau masini ca sa se poata refugia cu resurse proprii, iar locuintele lor erau cele mai ieftine, dar si cele mai periculoase", crede trimisul Romaniei in capitala SUA.

DESCURCARETI. Din fericire, in bilantul victimelor nu figureaza nici pana acum membri ai comunitatii romanesti. Majoritatea romanilor s-a refugiat la Baton Rouge, altii au plecat spre Texas sau in alte zone. Asta nu inseamna insa ca romanii care s-au refugiat din calea urgiei nu intampina probleme pentru care apeleaza la misiunile diplomatice ale tarii lor. "Principalele preocupari sunt de a gasi pentru cei ale caror locuinte sunt afectate locuri unde ar putea fi gazduiti cateva luni. Am fost miscat de faptul ca atat de multi romani au sunat la ambasada pentru a oferi sprijin altor romani si americani. De exemplu, familia Negulescu din Baton Rouge a primit in casa sa mai multe familii de romani, dar si prieteni americani din New Orleans", spune Sorin Ducaru.

Ambasadorul crede ca nu este intamplator faptul ca nici un conational nu a cazut victima uraganului. Instinctul lor de supravietuire a fost dublat de un statut social care sa le permita sa se deplaseze singuri din calea uraganului si sa se refugieze pe la cunostinte sau rude. "In zona sunt romani relativ realizati, profesori la universitati, sefi de companii de constructii, care, pe langa faptul ca s-au salvat, au creat si o retea de intrajutorare", ne-a explicat Ducaru.

Probleme insa exista pentru toti cei care au evacuat zonele despre care stiau ca vor fi afectate de Katrina, si ele nu sunt legate numai de pierderea locuintei si de necesitatea de a se inghesui, alaturi de mai multe familii, in casele puse la dispozitie de alti membri ai comunitatii. Potrivit lui Ducaru, o situatie aparte este cea in care se afla multi romani care erau la studii in zonele afectate. "Dupa uragan, unii profesori s-au deplasat la centre universitare de pe intreg teritoriul SUA, iar studentii care ii au indrumatori au aceasta tendinta de a-i urma pentru a-si continua studiile sau cercetarile. Incercam sa deschidem usile la alte universitati pentru a gasi accept pentru studentii romani. Au fost si cazuri de documente pierdute, luate de ape, iar ambasada isi ofera serviciile pentru ca acestea sa fie recuperate, refacute in cel mai scurt timp."

RESTRICTII. In New Orleans, ambasadorul a avut acces pana la zona aflata in carantina

Pentru orice probleme cu care s-ar mai confrunta comunitatea romaneasca, ambasadorul spune ca s-a creat o minicelula de criza care a functionat inca de la momentul uraganului si va continua sa raspunda la nevoile romanilor. Ambasada a functionat, spune el, ca o statie releu, a asigurat comunicarea cu cei de-acasa, cu romanii din regiune si cu rudele lor din SUA, Canada etc. Au fost inregistrate sute de telefoane si comunicari e-mail pana s-a aflat ca toti sunt la loc sigur. "Cand nu au functionat telefoanele, au fost romani din Baton Rouge, ca profesorul Andrei Codrescu, care au mers personal la New Orleans ca sa verifice daca cunostintele sunt in siguranta, acolo unde aveam adrese si nu stiam care este situatia. Si acum suntem in legatura directa cu celula de sprijin din Baton Rouge, care tine legatura cu ambasada si cu consulatul onorific din Houston. Consulul nostru onorific din Louisiana, dr. Ralph Lupin, fiind medic si cu grad de general in Garda Nationala a statului Louisiana, a fost implicat in efortul general al statului pentru reconstructie si pentru a-i sprijini pe cei afectati medical de dezastru, iar relatia cu romanii din zona a fost preluata de consulatul onorific din Houston", precizeaza Ducaru.

De altfel, multi conationali sunt implicati in misiuni de voluntariat, fie in cadrul Cru-cii Rosii, fie alaturi de echipele care participa la operatiuni de curatire si reconstructie.

PREVAZATORI


"Romanii au apelat la propriile mijloace pentru a iesi din calea primejdiei. Cand s-a anuntat ca vine un uragan de putere mare, ei s-au refugiat in zone unde efectul se anunta mai redus"
Sorin Ducaru, ambasadorul Romaniei in SUA

MATURI


"Am fost impresionat ca cei care au fost afectati, care trebuie sa ia viata de la capat, privesc lucrurile cu o mare maturitate si nu s-au gandit numai la ei insisi"
Sorin Ducaru, ambasadorul Romaniei in SUA

MULTUMIRI


"Autoritatile americane apreciaza foarte mult oferta Romaniei de a trimite medici legisti in zonele afectate si promptitudinea cu care a venit ajutorul"
Sorin Ducaru, ambasadorul Romaniei in SUA

ORASUL PE JUMATATE VIU
Zona veche a orasului New Orleans este accesibila si presei, si companiilor care lucreaza la reconstructie, firmele de electricitate, telecomunicatii etc. si este in faza de a reveni la viata, spune ambasadorul Ducaru. "Exista deja zone unde electricitatea functioneaza de cateva zile, exista pub-uri, pizzerii, chiar si vreo doua statii de benzina care functionau. Exista si cealalta zona, acoperita de ape, unde nu poti avea acces decat limitat, pana unde incepe zona de carantina unde opereaza cu intensitate impresionanta echipele de salvare si recuperare. Acum sunt luate masuri medicale si de protectie foarte stricte. Toti cei care merg acolo sunt in costume cauciucate, beneficiaza de norme de igiena pentru a evita orice contaminare. Acea zona este sigilata, in carantina", precizeaza el.

CURAJOSI
Ambasadorul Romaniei la Washington crede ca uraganul Katrina a fost un important test de maturitate si de tarie de caracter pentru romanii din America. "Presa din Romania ma intreba daca romanii sunt coplesiti, infricosati, dar va spun cu mana pe inima ca am un respect profund si o mare mandrie fata de taria de caracter a romanilor care au fost afectati, care trebuie sa ia viata de la capat, dar privesc lucrurile cu o mare maturitate si nu s-au gandit numai la ei insisi."

Cat despre criticile exprimate nu o data de romanii afectati de uragan fata de felul in care autoritatile SUA au reactionat dupa Katrina, Ducaru a spus ca nu a auzit nici o critica directa. "A existat o deficienta de comunicare intre autoritatile locale si cele federale si practic nu se asteptau la asemenea efecte. A fost important insa ca romanii au apelat la propriile mijloace pentru a iesi din calea primejdiei. Cand s-a anuntat ca vine un uragan de putere mare, ei s-au refugiat in zone unde efectul se anunta mai redus. Cei in masura sa sprijine au sarit in ajutor si au facut-o in asa fel, incat cei aflati intr-o potentiala primejdie sa o depaseasca. Nu am auzit nici un fel de critica directa, asta si pentru ca romanii au avut instinctul de a comunica, de a se ajuta intre ei si de a vedea lucrurile constructiv, pragmatic."
×