x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ROMANII IN LUME/Info - 28 august 2004

ROMANII IN LUME/Info - 28 august 2004

28 Aug 2004   •   00:00
SUA. Inainte ca medici precum Mircea Rachita din Romania sa soseasca in America, pacienti din orase mici, precum Roseburg, Oregon, asteptau luni intregi pentru o programare la medic, informeaza Associated Press, citat de RGN Press. Aceasta deoarece cadrele medicale americane refuza sa lucreze in localitatile mici. De aceea guvernul american a initiat un proiect prin care acorda viza medicilor straini care vor sa lucreze in orasele. Rachita a ajuns in Roseburg dupa ce a citit New England Journal of Medicine si a gasit un anunt despre proiect. Programul despre care este vorba prevede ca medicii de origine straina care au terminat o scoala postmedicala in Statele Unite sa aiba sansa de a lucra in SUA timp de trei ani, in locuri in care, de obicei, medicii americani refuza sa lucreze. Dupa trei ani ei devin eligibili pentru statutul de rezidenti permanenti.

URUGUAY.Ministerul roman al Afacerilor Externe a anuntat oficial ca, incepand de miercuri, 25 august, a intrat in vigoare Acordul dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind eliminarea reciproca a vizelor, incheiat prin schimb de Note verbale in decursul lunii iulie. Ca urmare, in conformitate cu prevederile acestui Acord, de la data intrarii in vigoare, cetatenii celor doua state, posesori de pasapoarte simple, vor fi scutiti de la obligativitatea vizelor pentru calatoriile in cele doua state, pentru o perioada de pana la 90 de zile intr-un interval de un an calendaristic. (RGN Press)

DUBLIN. Politia din capitala irlandeza a facut recent un apel in presa catre cetateni pentru a finaliza ancheta deschisa in cazul disparitiei unei romance de 16 ani, informeaza RGN. Larisa Flora a disparut de la locuinta sa din Dublin. Politia a facut publice semnalmentele ei, in speranta ca cineva o va recunoaste si va anunta autoritatile. Larisa are aproximativ 1,65 metri inaltime, este bruneta, cu parul lung si are ochi caprui. Ultima data cand a fost vazuta, adolescenta purta un tricou alb si pantaloni trei sferturi, de aceeasi culoare. Autoritatile cred ca tanara s-ar putea afla undeva in centrul orasului Dublin, dar nu au nici o informatie legata de locul exact in care ar putea fi gasita.

UTILE

Romanasi de pretutindeni... bine ne-am gasit! Mesajul se afla pe pagina de deschidere a unui nou grup al romanilor plecati din Romania: "Brasovenii". Ei se intalnesc de curand pe Internet, printr-un mailing list pe care-l puteti accesa la http://groups. yahoo.com /group/Brasovenii. "Sper ca acest grup sa ne ajute sa gasim prieteni noi, locuri de munca, informatii utile, noutati. Desi grupul se numeste "Brasovenii", nu vrem sa fie dedicat numai brasovenilor, ci tuturor romanilor din tara sau de peste hotare", scriu moderatorii in mesajul lor de bun venit.

O data cu grupul, romanii s-au gandit sa se si intalneasca la un picnic al grupurilor romanesti din Chicago, la 12 septembrie.

×
Subiecte în articol: diaspora