x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Românii, la întins mâna

Românii, la întins mâna

29 Sep 2011   •   21:00

Imigrantii, in special cei din Romania si Bulgaria, sunt mai inclinati sa solicite indemnizatie de somaj decat populatia autohtona din Marea Britanie, arata studiile realizate in timpul guvernarii laburiste si dezvaluite recent, relateaza Daily Express in editia electronica. Un raport arata ca in timp ce peste 3,7% din populatia locala solicita indemnizatie de somaj, proportia in randul imigrantilor din Romania si Bulgaria este de 5,7%, iar a celor din afara UE, de 5,3%. Studiul, unul dintre cele cinci comandate de laburisti si care nu au fost publicate niciodata pana acum, dezminte astfel afirmatia potrivit careia imigrantii vin in Marea Britanie sa munceasca, sustine cotidianul britanic.

×