x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Românii sunt cei mai cuminţi străini din Italia

Românii sunt cei mai cuminţi străini din Italia

de Carmen Plesa    |    16 Iul 2010   •   00:00

Hoţi, violatori, criminali... Acestea sunt etichetele pe care ai fi tentat să le pui românilor din Italia dacă urmăreşti o parte a presei şi a politicienilor din "Cizmă". Cifrele oficiale arată însă cu totul altceva.



Un raport prezentat de preşedintele Cnel (Consiliul naţional pentru economie şi muncă), Antonio Marzano, a spulberat mitul negativ conform căruia comunitatea românilor din Italia e fruntaşă la criminalitate şi delincvenţă.
Românii împreună cu moldovenii sunt de fapt comunitatea de străini cu cel mai mic procent de infractori, arată raportul Cnel. Italienii ar trebui mai degrabă să se uite cu suspiciune spre marocani şi albanezi, pentru că indicele infracţional în cazul lor este cu mult peste cel al altor comunităţi.

Motivul pentru care românii ies mai des în evidenţă s-ar putea explica prin faptul că sunt cea mai mare comunitate de străini din Italia şi, chiar dacă procentul de infractori dintre ei este mic, numeric îl poate depăşi pe cel din alte grupuri de străini.
În Peninsulă trăiesc peste un milion de români, mai mult decât dublu faţă de albanezi, care sunt 472.000, sau de marocani - 433.000 de persoane. Rata criminalităţii în rândul românilor este de 6,5%, mai mică chiar şi decât cea cu care se pot "lăuda" rezidenţii italieni.

Profesorul Marzano, fost ministru, a subliniat că cifrele contrazic campaniile "românofobe" prin care s-a remarcat în ultimii ani o parte a presei italiene. Marzano, citat de Il Legno storto, a amintit de cazul lui Romulus Mailat, românul condamnat la Roma pentru uciderea italiencei Giovanna Reggiani, şi de declaraţiile făcute de primarul de atunci al capitalei italiene, Walter Veltroni. După ce Reggiani, agresată de Mailat, a murit la la spital, iar românul a ajuns în arest, Veltroni, care e şi secretar al Pd, a spus că, până la intrarea României în UE, Roma era unul dintre cele mai sigure locuri din lume. O dată cu venirea românilor, criminalitatea a depăşit cote inimaginabile, mai susţinea atunci Veltroni.

Profesorul Marzano a mai arătat că ziare precum L'Unita sau Il Riformista şi-au făcut un obicei din a prezenta articole care denigrează comunitatea românească din Italia.

×
Subiecte în articol: diaspora