x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Romii – ba goniţi, ba primiţi de francezi

Romii – ba goniţi, ba primiţi de francezi

de Carmen Plesa    |    10 Aug 2010   •   00:00

În timp ce într-o serie de localităţi franceze autorităţile locale i-au anunţat pe romi să se pregătească de evacuare, la Saint-Denis nomazii au primit binecuvântare să se instaleze lângă Stade de France. Ministrul de Interne francez e concentrat tot pe problema romilor, iar în acest sens a anunţat că îşi doreşte echipe din care să facă parte şi poliţişti români.

La Choisy-le-Roi, lângă autostrada A86, un număr de 35 de familii de romi din Timişoara aşteaptă să fie evacuate, conform deciziei din 5 august a Tribunalului din Créteil. Condiţiile de viaţă în care trăiesc romii sunt precare, au remarcat jurnaliştii francezi. Tabăra a fost foarte mediatizată în ultimele zile, spre surprinderea francezilor din zonă, care nu aveau idee că un grup de romi trăieşte în apropiere.

Şi autorităţile din Rochelle i-au anunţat pe romii din tabăra abuziv instalată în localitate, încă de acum un an, că vor fi evacuaţi. Potrivit cotidianului Sud Ouest, romii provin din România şi au mărturisit că trăiesc din cerşit, muncă la negru şi ajutoarele oferite de asociaţii. În ciuda condiţiilor grele în care îşi duc viaţa - fără apă şi electricitate - romii nu iau în calcul ideea revenirii în România. Petrică, unul dintre romii din tabără, nu aflase de intenţiile lui Sarkozy de a dărâma 300 de tabere şi de a-i expulza pe romi. "E rasism, n-are dreptul! Suntem români, cetăţeni europeni. Pentru noi Franţa înseamnă «libertate, egalitate, fraternitate»", le-a declarat Petrică jurnaliştilor, când a auzit despre noile măsuri. Romii au mai spus că nu au probleme cu localnicii sau autorităţile din zonă, însă au interdicţie de a intra într-unul dintre supermarketuri.

La Saint-Denis, în apropiere de capitala franceză, romii sunt însă liniştiţi. Expulzaţi la 8 iulie din cea mai veche tabără din Seine-Saint-Denis, aproximativ 150 de romi şi-au găsit refugiul, după o lună de rătăcit, tocmai pe terenurile de lângă Stade de France, care aparţin municipalităţii. Autorităţile locale au decis să facă pace cu romii, care vor putea rămâne pe acele terenuri, iar municipalitatea le instalează deja infrastructura pentru apă şi electricitate.

Aflat duminică la Argelès-sur-Mer, ministrul de Interne Brice Hortefeux a anunţat că îşi doreşte ca din "comisariatele europene" aflate în zona Pirineilor Orientali, un departament cu multe tabere de romi, să facă parte şi poliţişti români.

×
Subiecte în articol: externe