x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Romii din Nisa îşi caută dreptatea în justiţia din Hexagon: se consideră discriminaţi...

Romii din Nisa îşi caută dreptatea în justiţia din Hexagon: se consideră discriminaţi...

18 Iul 2013   •   19:23
Romii din Nisa îşi caută dreptatea în justiţia din Hexagon: se consideră discriminaţi...
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Forumul european al romilor şi al nomazilor, o organizaţie neguvernamentală susţinută de Consiliul European, a depus plângere la Parchetul din Nisa împotriva primarului Christian Estrosi, dar şi a lui Jean-Marie Le Pen, preşedintele de onoare al Frontului Naţional, pentru recentele lor declaraţii despre romi.

La protest se vor ralia, conform Le Figaro, şi SOS Racisme şi Uniunea franceză a asociaţiilor ţigăneşti (Union française des associations tsiganes).

Într-o declaraţie postată pe site-ul său oficial, Forumul european al romilor şi nomazilor condamnă "această competiţie în stigmatizare, care foloseşte un discurs de ură pentru a câştiga susţinerea electoratului".

"Astfel de afirmaţii xenofobe şi discriminatorii contravin clar valorilor republicane ale Franţei, precum şi principiilor directoare ale acţiunii împotriva rasismului angajate de Ministerul Justiţiei", afirmă preşedintele organizaţiei, Rudko Kawczynski, în două scrisori adresate marţi procurorului din Nisa.

Revoltându-se, la 7 iulie, faţă de ocuparea ilegală a terenurilor de către romii din Nisa, Christian Estrosi a denunţat comportamentele "delincvente" şi a propus să le furnizeze tuturor primarilor din Franţa modalităţile ale de acţiune pentru a lupta împotriva acestora.

Tot la Nisa, cu câteva zile înainte, Jean-Marie Le Pen a calificat prezenţa romilor drept "urticantă" şi "urât mirositoare", anticipând că 50.000 dintre ei vor veni să se instaleze în sudul Franţei odată cu accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din 2014.

×
Subiecte în articol: ţigani discriminare nisa justitie