x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rudele preşedintelui cipriot au transferat zeci de milioane de euro cu câteva zile înaintea aplicării noilor măsuri

Rudele preşedintelui cipriot au transferat zeci de milioane de euro cu câteva zile înaintea aplicării noilor măsuri

01 Apr 2013   •   11:29
Rudele preşedintelui cipriot au transferat zeci de milioane de euro cu câteva zile înaintea aplicării noilor măsuri
Sursa foto: Flickr/Trowbridge Estate

Companii ce aparţin rudelor preşedintelui cipriot Nicos Anastasiades au transferat zeci de milioane de euro din banca , în perioada 12-13 martie, doar cu câteva zile înainte de decizia Eurogrup privind instituirea unei taxe asupra depozitelor mai mari de 100.000 de euro, nota, duminică, cotidianul cipriot Haravgi, tribuna partidului de opoziţie comunist AKEL.

Potrivit publicaţiei menţionate, preluată de numeroase mass-media din Grecia, o companie care aparţine unor rude ale lui Nicos Anastasiades a cerut achitarea anticipată a cinci poliţe bancare Laiki în sumă de 21 milioane de euro şi a transferat banii la Londra.

În conformitate cu acordul încheiat cu Eurogrup, banca Laiki urmează să fie restructurată, fiind împărţită în două, iar taxarea depozitelor s-ar putea ridica la 80%.

Deputatul Stavros Evagorou, reprezentant al AKEL, i-a cerut Comisiei de Anchetă să investigheze această informaţie şi altele de acest gen care relevă transferuri de bani peste graniţă, în ajunul deciziei Eurogrup. După cum a declarat Evagorou, în condiţiile în care ministrul de finanţe al Ciprului a recunoscut că se ştia din timp de viitoarea sechestrare a depozitelor, trebuie studiate şi informaţiile privind transferul de bani peste hotare de către membri ai cabinetului de miniştri de la Nicosia.

De asemenea, Evagorou a declarat că decretul emis de Banca Centrală privind restructurarea Bank of Cyprus contravine declaraţiilor iniţiale ale ministrului de finanţe privind reţinerea a circa 30% din depozite: în conformitate cu decretul, taxa ar putea ajunge şi la 60%. În afară de aceasta, din cauza deciziilor luate de ministrul de finanţe şi conducerea Băncii Centrale, piaţa cipriotă va rămâne fără lichidităţi şi va continua procesul de sufocare a economiei.

La "salvare din chingile troicii" a pledat înainte de aceasta preşedintele parlamentului cipriot, liderul Partidului Social-Democrat EDEK, Iannakis Omiru. După cum a subliniat politicianul, Nicosia a aşteptat de la partenerii din cadrul Uniunii Europene înţelegere şi sprijin, însă în loc de aceasta s-a ales cu "extorcare".

×
Subiecte în articol: frauda bancara cipru Nicos Anastasiades