x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rupert Murdoch ar vrea să-şi vândă publicaţiile britanice

Rupert Murdoch ar vrea să-şi vândă publicaţiile britanice

de Marina Constantinoiu    |    13 Iul 2011   •   11:23

Grupul american de presa News Corp., aflat in dificultate din cauza scandalului interceptarilor din Marea Britanie, intentioneaza, pentru moment fara succes, sa vanda toate publicatiile sale britanice, relateaza AFP.

Potrivit Wall Street Journal, care citeaza surse apropiate acestui dosar, grupul magnatului Rupert Murdoch a "sondat in mod neoficial interesul potentialilor cumparatori pentru activitatea sa de presa scrisa din Marea Britanie, News International". "Avand in vedere contextul economic dificil pentru presa, nici un cumparator nu si-a manifestat interesul, dar ideea ar putea fi avansata in urmatoarele sase luni", a precizat cotidianul.

In afara de News of the World (Notw), care a publicat duminica ultimul sau numar, aceasta divizie detine publicatiile The Sun, The Times of London si The Sunday Times, a adaugat acesta.

Rupert Murdoch, care a mers la Londra, a decis sa inchida brusc Notw, aflat la originea scandalului politic din Marea Britanie pentru ca a recurs la interceptarea mesageriei vocale sau scrise pentru a obtine informatii.

Grupul s-a hotarat luni sa accepte amanarea sine die a proiectului sau de cumparare a companiei de telecomunicatii prin satelit BSkyB in schimbul a aproximativ zece miliarde de euro.

O comisie parlamentara britanica a cerut marti audierea lui Murdoch, precum si a fiului acestuia, James, presedintele News International.

×