x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia a început stabilirea unei prezenţe militare permanente la bazele navală şi aeriană din Siria

Rusia a început stabilirea unei prezenţe militare permanente la bazele navală şi aeriană din Siria

26 Dec 2017   •   19:00
Rusia a început stabilirea unei prezenţe militare permanente la bazele navală şi aeriană din Siria

Rusia a început stabilirea unei prezenţe militare permanente la bazele navală şi aeriană din Siria, a declarat marţi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, după ce parlamentul de la Moscova a ratificat acordul cu Damascul care consolidează prezenţa Rusiei în Siria, transmite Reuters, citând agenţia RIA. 

Acordul prevede extinderea facilităţii navale de la Tartous, singura bază navală a Rusiei în Mediterana, şi oferă navelor militare ale Rusiei acces în apele şi porturile siriene, a declarat pentru RIA Viktor Bondarev, şeful comisiei pentru securitate şi apărare din Consiliul Federaţiei (camera legislativă superioară). 

'Săptămâna trecută, comandantul-şef (preşedintele Vladimir Putin) a aprobat structura şi bazele de la Tartous şi Hmeimim. Am început formarea unei prezenţe permanente acolo', a declarat Şogiu, citat de agenţia RIA. 

Potrivit RIA, acordul va permite Rusiei să menţină 11 nave de război la Tartous, inclusiv nave cu propulsie nucleaăe. Acordul a fost încheiat pe 49 de ani şi va putea fi prelungit. 

Baza aeriană de la Hmeimim, de unde Rusia a lansat numeroase atacuri în sprijinul forţelor preşedintelui Bashar al-Assad în războiul împotriva rebelilor sirieni, va putea fi folosită de Rusia pe termen nelimitat, conform prevederilor acordului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia baza militara baza aeriana siria