x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia a ocupat aproape 7% din teritoriul Ucrainei, a declarat preşedintele Petro Poroşenko într-o dezbatere la ONU

Rusia a ocupat aproape 7% din teritoriul Ucrainei, a declarat preşedintele Petro Poroşenko într-o dezbatere la ONU

20 Feb 2019   •   20:34
Rusia a ocupat aproape 7% din teritoriul Ucrainei, a declarat preşedintele Petro Poroşenko într-o dezbatere la ONU

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat miercuri că Rusia a ocupat aproape 7% din teritoriul Ucrainei, într-o dezbatere în cadrul Adunării Generale a ONU consacrată situaţiei din regiunea Donbas, estul separatist al Ucrainei, unde forţele guvernamentale ucrainene se confruntă cu rebeli proruşi, potrivit portalului ucrainean Rbc-Ukraina.

'Iniţial, Federaţia Rusă a anexat Crimeea, iar pe urmă a transformat (regiunea) Donbas într-un câmp de luptă, extinzându-şi mai apoi agresiunea în mările Azov şi Neagră şi în strâmtoarea Kerci. Aproape 7% din teritoriul Ucrainei, inclusiv Crimeea şi zonele din estul regiunilor Lugansk şi Doneţk sunt în prezent ocupate (...) Timp de cinci ani, Moscova a trimis în Donbas forţe ale armatei regulate şi mercenari', a denunţat şeful statului ucrainean în intervenţia sa la ONU.

Potrivit preşedintelui Poroşenko, 'agresiunea Rusiei' a curmat viaţa a peste 13.000 de persoane, în timp ce alte 28.000 au fost rănite. Printre cei 13.000 de morţi se află şi cei 298 de ocupanţi ai avionului Malaysia Airlines doborât în 2014 de o rachetă rusească BUK în zona de conflict din estul Ucrainei.

Petro Poroşenko a ţinut să sublinieze că nu există nicio criză în Ucraina, ci o agresiune armată continuă din partea Rusiei împotriva statului ucrainean.

În acelaşi discurs, preşedintele ucrainean a admis că Federaţia Rusă ar putea începe un război la scară largă împotriva Ucrainei. 'Experţii militari consideră că gruparea armată concentrată la frontiera rusă cu Ucraina este o forţă de atac ofensivă, aceasta nu are nimic de-a face cu apărarea. Aceste forţe sunt destinate pentru aplicarea unui atac. De aceea, o escaladare în continuare până la nivelul unui război pe scară largă nu este chiar o perspectivă nerealistă', a afirmat liderul ucrainean.

În acest context, Poroşenko a subliniat necesitatea de a asigura o monitorizare strictă a situaţiei de-a lungul frontierei ruse cu Ucraina.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia ucraina Petro Poroşenko onu