x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia AMENINŢĂ: Vom reacţiona în cazul unor noi sancţiuni economice din partea UE!

Rusia AMENINŢĂ: Vom reacţiona în cazul unor noi sancţiuni economice din partea UE!

06 Sep 2014   •   12:24
Rusia AMENINŢĂ: Vom reacţiona în cazul unor noi sancţiuni economice din partea UE!

Rusia a avertizat sâmbătă că va reacţiona în cazul în care Uniunea Europeană va adopta noi sancţiuni economice împotriva sa. Avertismentul Moscovei vine după acordul de principiu anunţat vineri în acest sens de UE ca urmare a rolului Federaţiei Ruse în criza ucraineană.

"Dacă noua listă de sancţiuni a UE devine efectivă, va fi fără nicio îndoială o reacţie din partea noastră", a declarat ministerul rus de Externe într-un comunicat, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Ambasadorii celor 28 de ţări ale Uniunii Europene au aprobat vineri seară la Bruxelles noi sancţiuni economice contra Rusiei pentru încălcarea suveranităţii Ucrainei, în ciuda unui acord de încetare a focului încheiat în timpul zilei între forţele ucrainene şi rebelii proruşi, au anunţat preşedinţii Comisiei şi Consiliului European.

Pachetul include măsuri consolidate privind accesul la pieţele de capital, apărarea, bunurile cu dublă utilizare civilă şi militară şi tehnologiile sensibile. În plus, au fost adăugate nume pe lista persoanelor vizate de sancţiuni specifice - îngheţarea bunurilor şi interdicţii de viză. Această listă include 'noua putere din Donbass, guvernul Crimeii şi factori de decizie şi oligarhi ruşi'.

Consiliul European a acordat un mandat la data de 30 august responsabililor UE pentru a consolida măsurile contra Moscovei.

×