x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia, ameninţată de "duşmanul unipolar"

Rusia, ameninţată de "duşmanul unipolar"

de Sînziana Stancu    |    05 Noi 2007   •   00:00

Şeful de la Kremlin e ingrijorat de viitorul ţării sale. El vede Rusia sfăşiată de străini, care vor s-o dezbine şi să-i fure bogăţiile.

Şeful de la Kremlin e ingrijorat de viitorul ţării sale. El vede Rusia sfăşiată de străini, care vor s-o dezbine şi să-i fure bogăţiile.

Â

"Unii pun accentul in mod sistematic asupra necesităţii divizării ţării noastre şi chiar incearcă să răspăndească această teorie", a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin in faţa cadeţilor, cărora le-a ţinut o cuvăntare, ieri, la Moscova, relatează agenţiile de presă ruse. "Sunt acei oameni cărora le-ar plăcea să construiască o lume unipolară şi să conducă ei inşişi intreaga omenire", a continuat şeful de la Kremlin, sugerănd că este vorba despre americani. In ultimii şapte ani de cănd se află la putere, Putin a folosit deseori această frază, cănd a criticat ambiţiile şi orgoliul Statelor Unite, ca superputere mondială.

Â

JUDO POLITIC. In aceeaşi cuvăntare, Putin a deplăns neputinţa ţărilor mici de a se apăra in faţa altora mai mari, constatănd că "ţările mici, sub presiunea celor mari, au mari probleme in ceea ce priveşte găsirea unei soluţii pentru apărarea propriilor lor interese". Dar Putin, un sportiv innăscut, foarte iscusit in artele marţiale japoneze ce cultivă calmul şi autocontrolul emoţional, precum şi deţinătorul Centurii Negre la judo, le-a sugerat soluţia "sportivă": "Rusia a jucat şi va continua să joace un rol pozitiv şi stabilizator in lume".

Â

DIVERSITATE ŞI CONFUZIE. Prilejul cu care şeful statului le-a vorbit tinerilor militari a fost "Ziua Unităţii Naţionale", o sărbătoare creată in timpul administraţiei sale, acum trei ani, pentru a inlocui defuncta şi "de tristă amintire" zi a Revoluţiei din Octombrie, sărbătoare de sorginte sovietică, in timpul căreia tancurile, rachetele şi soldaţii umpleau Piaţa Roşie, defilănd in semn de profund patriotism. Potrivit insă propriei viziuni a lui Putin, noua sărbătoare semnifică puterea poporului rus, ca un intreg perfect unificat, ce se pregăteşte să infrunte provocările dezvoltării economice şi pe cele ale apărării naţionale. Cu toate acestea, 48% dintre ruşi habar n-au ce semnifică noua sărbătoare creată de Putin. Ceilalţi o confundă cu Ziua Naţională a Reconcilierii sau cu Halloween-ul...

Â

sanziana.stancu@jurnalul.ro

Â

×
Subiecte în articol: externe