x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rusia: Bilanţul unei bătălii cu pierderi grele din Siria, ascuns până după alegerea lui Putin

0
05 Feb 2019 - 21:55
Rusia: Bilanţul unei bătălii cu pierderi grele din Siria, ascuns până după alegerea lui Putin

Deşi în jur de 100 de luptători ruşi recrutaţi de o organizaţie privată cu legături cu Kremlinul au murit într-o luptă cu coaliţia condusă de americani în regiunea siriană Deir Ezzor, în multe cazuri data morţii menţionată pe certificatele de deces este decalată cu câteva săptămâni. Reuters a reuşit să identifice şase astfel de cazuri şi precizează că modul în care s-a procedat este cu totul atipic pentru luptătorii ruşi ucişi în Siria.
Ultimul contact pe care Grigori Gancerov şi soţia lui l-au avut cu fiul lor, un militar angajat pe bază de contract privat care lupta în Siria, a fost pe 4 februarie anul trecut. Tatăl a aflat apoi, de la un prieten şi tovarăş de arme, că Serghei, de 25 de ani, a murit câteva zile mai târziu, într-o luptă majoră împotriva forţelor conduse de SUA din regiunea Deir Ezzor.
Abia la jumătatea lunii aprilie a primit însă notificare oficială că fiul său a murit şi trupul i-a fost trimis acasă, însoţit de un certificat de deces în care se menţiona că a murit pe 7 martie în cealaltă parte a Siriei.
Relatarea lui Gancerov este una dintr-o jumătate de duzină de cazuri identificate de Reuters în care organizaţia militară privată cu legături cu Kremlinul care i-a recrutat pe militari le-a înapoiat trupurile la peste şapte săptămâni după bătălie şi cu documente oficiale conţinând detalii despre care aceia ce îi cunoşteau susţin că sunt incorecte.
Potrivit rudelor şi martorilor bătăliei, luptătorii au murit cu toţii în ciocnirea din regiunea siriană Deir Ezzor, care a avut loc în noaptea de 7 februarie.
Asemenea practici, de un tipar neobişnuit pentru luptătorii ruşi ucişi în Siria, ar fi ajutat la ascunderea pierderilor grele până la realegerea preşedintelui Vladimir Putin, la jumătatea lunii martie. Mesajul Moscovei de la momentul respectiv era că în Siria campania militară a fost un succes cu un cost uman modest, potrivit Reuters.
Faptul că astfel de informaţii apar la aproape un an după bătălia de la Deir Ezzor indică faptul că Moscova ar putea face eforturi să-şi controleze mesajul despre pierderile înregistrate peste hotare, într-un moment în care îşi extinde activităţile militare în Orientul Mijlociu şi Africa.
 

O nouă piatră de mormânt

În jur de 100 de contractori militari ruşi au fost ucişi în bătălia de la Deir Ezzor, au declarat surse citate de Reuters. Ministerul rus de Externe a precizat că numai o mână de cetăţeni ruşi au fost ucişi în această luptă şi a infirmat ştirile privind eventuale pierderi grele.
Serghei Gancerov şi prietenul său stăteau unul lângă altul cu puţin timp înainte ca poziţia lor să fie lovită, potrivit unei relatări pe care cel din urmă i-a făcut-o tatălui.
Prietenul, care a fost rănit, i-a spus tatălui că a aflat despre moartea lui Gancerov în avionul de evacuare medicală în drum spre Rusia.
Reuters nu a reuşit să discute cu acest prieten sau să-i verifice relatarea, menţionează agenţia britanică de ştiri.
Grigori Gancerov intenţionează să înlocuiască crucea de lemn care poartă data din certificatul de deces al fiului său cu o piatră funerară pe care să apară data bătăliei de la Deir Ezzor.
Aceasta a fost prima confruntare directă între SUA şi Rusia de la colapsul Uniunii Sovietice. A fost, de asemenea, şi singura luptă din Siria în perioada de început a anului trecut la care au luat parte contractori militari ruşi.
Cu toate acestea, în fiecare dintre cele şase cazuri identificate de Reuters în care cadavrele luptătorilor ruşi au fost înapoiate familiilor după alegeri, certificatele de deces, emise de oficiali ruşi în Siria, menţionau că au murit în ultima parte a lui februarie sau în martie.
Mai multe rude ale acelor luptători au declarat că cei care i-au recrutat şi care i-au informat despre decese le-au spus să nu dezvăluie circumstanţele în care şi-au pierdut viaţa.
Kremlinul a refuzat să comenteze în ceea ce priveşte moartea lui Gancerov sau a altor luptători. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat că este greşit să se sugereze că autorităţile au amânat emiterea certificatelor de deces pentru ruşii ucişi în Siria din cauza alegerilor.
În ceea ce priveşte faptul că certificatele de deces emise de oficiali ruşi conţineau informaţii incorecte, Peskov a spus că nu este o chestiune care să ţină de Kremlin. El a adăugat că nu ştie dacă a existat o întârziere în aducerea în ţară a trupurilor neînsufleţite.
Ministerul Apărării şi Ministerul Afacerilor Externe nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta aceste informaţii.
După cum Reuters a relatat, Rusia a folosit în secret contractori militari privaţi în Siria pentru a efectua misiuni în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, aliatul Moscovei, în coordonare cu armata rusă.
Organizaţia care i-a recrutat pe luptători, cunoscută sub numele de Grupul Wagner, foloseşte infrastructura de transport şi spitalele Ministerului Apărării. Rusia neagă că foloseşte contractori militari în Siria şi susţine că civili ruşi se află acolo ca voluntari.
Peskov nu a putut confirma că Grupul Wagner operează în Siria sau că derulează misiuni în numele guvernului rus.
O persoană despre care Reuters deţine informaţii că ar fi apropiată de comandantul Grupului Wagner nu a răspuns unei solicitări de a comenta informaţiile publicate.

Atac aerian de amploare

Pe 7 februarie anul trecut, luptătorii ruşi au avansat spre o rafinărie de petrol din provincia Deir Ezzor controlată de forţele kurde şi de coaliţia condusă de SUA, care au răspuns cu lovituri aeriene puternice.
Un contractor militar care spune că a reuşit să supravieţuiască găsind un adăpost în timpul loviturilor aeriene a spus că i-a văzut pe doi dintre cei şase luptători care au fost înapoiaţi familiilor după alegeri cu documente oficiale în care erau stipulate date de deces mai târzii.
Colegii i-au spus că întârzierea se explică prin numărul mare de decese şi prin faptul că jurnaliştii monitorizau un aeroport din Rostov pe Don, din sudul Rusiei, care era un nod de transport pentru firma de securitate privată.
"Era dificil să fie trimişi toţi odată pentru că reporterii îi aşteptau la Rostov, după cum ni s-a spus", a declarat luptătorul.
El a precizat că nu doreşte să-i fie furnizat numele pentru că cei care l-au recrutat nu-i permit să dezvăluie informaţii legate de misiunile sale în Siria.
Reporterii Reuters au petrecut mai multe zile după lupta din februarie monitorizând o morgă militară şi aeroportul din Rostov, iar ei nu au văzut sicrie în avioanele care au ajuns acolo.
Potrivit luptătorului, unul dintre colegii săi care muriseră şi al cărui cadavru l-a văzut după bătălie era Anton Vazhov, din oraşul Novoşahtinsk, ale cărui documente oficiale menţionează că a murit pe 21 martie.
El a declarat că l-a văzut pe Vazhov într-un sac de cadavre pe 8 februarie, când s-au întors la locul luptei pentru a aduna morţii.
"Când l-am întors pe spate şi am dat praful la o parte, l-am identificat", a povestit luptătorul, precizând că trupul neînsufleţit al lui Vazhov, alături de alte circa 20 de cadavre, a fost transportat de la locul bătăliei cu un camion.

Teamă de represalii

În regiunea Kirov, la 800 km nord-est de Moscova, se află mormintele a trei luptători ale căror cadavre au fost returnate familiilor la începutul lui aprilie, potrivit celor care i-au cunoscut.
Luptătorul care a supravieţuit bătăliei a spus că unul dintre cei trei bărbaţi, Aleksandr Lusnikov, se afla printre morţii pe care i-a ridicat de la locul luptei de la Deir Ezzor.
Datele oficiale referitoare la Lusnikov indică faptul că a murit pe 1 martie, potrivit unei rude care a văzut certificatul de deces.
O altă rudă, Viktor Dumin, fratele fostei soţii a lui Lusnikov, a declarat că luptătorul i-a povestit despre circumstanţele morţii cumnatului său.
"Odată ce preşedintele a fost ales, totul a ieşit la lumină", a declarat Dumin pentru Reuters în cimitirul unde este îngropat Lusnikov.
Niciunul dintre ceilalţi doi contractori militari - Aleksei Kalabuhov şi Konstantin Danilogorski - nu şi-au contactat familiile după bătălie, a declarat un prieten din copilărie. După ce au aflat despre bătălie, soţiile lor au încercat să-i contacteze dar nu au reuşit, a adăugat acest prieten.
Pe mormintele lor scrie că au murit pe 27 februarie, data care este menţionată şi în certificatele de deces, potrivit unei persoane familiarizate cu aceste detalii.
Fratele unui alt luptător dintr-un oraş din vestul Rusiei susţine că a aflat despre moartea lui în lupta de la Deir Ezzor la jumătatea lui februarie, de la o cunoştinţă aflată în legătură cu contractori din Siria, deşi certificatul de deces menţionează că el a murit câteva săptămâni mai târziu.
El a cerut ca numele lor să nu fie dezvăluite din teama de represalii, menţionează Reuters.

O creştere în numărul de decese înregistrate

Repatrierea întârziată a cadavrelor şi documentele incorecte descrise de prieteni şi rude de primăvară trecută contrastează cu secvenţa normală de evenimente observate de Reuters de-a lungul unei perioade de doi ani.
În mod tipic, firmele care recrutează luptători trimit cadavrul familiei la două-trei săptămâni după moarte, însoţit de un certificat de deces care menţionează o dată a morţii care de obicei se potriveşte cu ceea ce rudele ştiu de la alţi luptători.
Consulatul rus din Siria este instituţia responsabilă cu înregistrarea deceselor civililor ruşi ucişi în această ţară. Fiecare certificat de deces are un număr, care începe de la unu la începutul anului.
Oficialii ruşi de la consulat au emis peste 60 de certificate de deces în prima parte a anului trecut până la 8 aprilie, potrivit unor documente consultate de Reuters. Cel puţin 33 dintre acestea au fost emise între 22 martie şi 8 aprilie. Alegerile din Rusia au avut loc pe 18 martie.
Consulatul rus din Siria nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta informaţiile publicate. De asemenea, Reuters nu a putut stabili dacă toate certificatele de deces emise de consulatul rus erau pentru contractori militari.

AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   putin,   morti,   bilanţ,   batalie,   ascuns

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Scade numărul persoanelor care au murit din cauza COVID-19, în România: Au fost raportate 13 decese în 24 de ore

Scade numărul persoanelor care au murit din cauza COVID-19, în România:  Au fost raportate 13 decese în 24 de ore
În intervalul 09.07.2020 (10:00) – 10.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (8 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș,...

Explozie a numărului de cazuri noi de Covid-19 în România: 592 persoane au fost depistate în numai 24 de ore

Explozie a numărului de cazuri noi de Covid-19 în România: 592  persoane au fost depistate în numai 24 de ore
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre...

Patru adolescenți care se aflau în vacanță, victime ale unui accident rutier în Sinaia

Patru adolescenți care se aflau în vacanță, victime ale unui accident rutier în Sinaia
Patru adolescenți care se aflau în vacanță au fost victime ale unui accident rutier, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc pe o...

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de modificare a funcționării Curții de Conturi

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de modificare a funcționării Curții de Conturi
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost atacată vineri la CCR de președintele Klaus Iohannis. Legea a fost transmisă în 22 iunie de...

Ludovic Orban anunță controale drastice la cluburile și terasele de pe litoral. Ce sancțiuni se vor aplica

Ludovic Orban anunță controale drastice la cluburile și terasele de pe litoral. Ce sancțiuni se vor aplica
Premierul Ludovic Orban a anunță controale drastice la cluburile și terasele de pe litoral care nu respectă normele sanitare și distanțarea socială, necesare pentru limitarea răspândirii epidemiei de...

Restrictii noi în Vama Veche. Ce trebuie să știe turiștii

Restrictii noi în Vama Veche. Ce trebuie să știe turiștii
Primăria Limanu a interzis petrecerile pe plaja din Vama Veche, începând din acest week-end, pentru a limita răspândirea epidemiei de coronavirus. Barurile, care au program non-stop, nu vor mai avea...

Alertă la Sibiu: 40 de persoane au fost evacuate din mai multe blocuri

Alertă la Sibiu: 40 de persoane au fost evacuate din mai multe blocuri
Circa 40 de persoane din mai multe blocuri din Sibiu au fost evacuate, vineri, din cauza unei defecțiuni la o conductă de gaz. ISU a intervenit cu un echipaj de pompieri militari și o autospecială de stingere...

BestJobs: Peste 40% mai multe aplicări la joburi în luna iunie

BestJobs: Peste 40% mai multe aplicări la joburi în luna iunie
Luna iunie a adus o nouă creștere a numărului de aplicări pentru job-uri de peste 40% față de luna mai și de mai bine de 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată un studiu al...

Parchetul a clasat plângerea penală împotriva lui IPS Teodosie pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Parchetul a clasat plângerea penală împotriva lui IPS Teodosie pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat, vineri, că dosarul penal deschis pe numele IPS Teodosie și al altor preoți, care viza zădărnicirea combaterii bolilor și instigare publică, a fost clasat. „Hărțuirea...

Vela: Vom simplifica procedura de înmatriculare a vehiculelor , cetățenii să nu mai stea la cozi

Vela: Vom simplifica procedura de înmatriculare a vehiculelor , cetățenii să nu mai stea la cozi
Procedura de înmatriculare a vehiculelor va fi simplificată astfel încât cetățenii nu vor mai sta la cozi și nici nu vor mai trebui să se prezinte la sediile serviciilor de înmatriculări auto dacă locuiesc...

Un polițist din Capitală a fost rănit în timpul unei intervenții de imobilizare a doi bărbaţi

Un polițist din Capitală a fost rănit în timpul unei intervenții de imobilizare a doi bărbaţi
Un polițist a fost rănit, în noaptea de joi spre vineri, în timp ce, alături de alți colegi, intervenea pentru imobilizarea a doi bărbați, care au tulburat ordinea și liniștea publică în sectorul 1, a...

Plantele antițânțari

Plantele antițânțari
Galerie Foto E acel sezon în care nu știm ce să mai facem ca să scăpăm de țânțari și, din păcate, spray-urile și soluțiile de cameră sunt destul de toxice. În ciuda stropirii din oraș, mai ales seara este plin de fel...

Fruntaşi la risipă alimentară: un studiu regional adună informaţii

Fruntaşi la risipă alimentară: un studiu regional adună informaţii
Obiceiurile de achiziţie ale românilor, cele de consum, modul în care compatrioţii folosesc (sau nu) resturile alimentare... Toate acestea fac obiectul unui studiu naţional şi regional, coordonat de cercetători de...

Proiect: Statul te plătește să faci 4 luni de armată

Proiect: Statul te plătește să faci 4 luni de armată
Cazare, masă, asigurare medicală, soldă lunară și o indemnizație suplimentară, de peste 16.000 de lei. Cu asta vrea Ministerul Apărării Naționale să-i ademenească pe tinerii români, cu vârste de până la...

Turcia a testat S-400 rusesc pe F-16 american

Turcia a testat S-400 rusesc pe F-16 american
Galerie Foto Turcia, membru important al Alianței Nord-Atlantice, și-a testat sistemul de apărare aeriană S-400, achiziționat din Rusia, pe avioane F-16, de producție americană, în timpul unor exerciții desfășurate în...
Serviciul de email marketing furnizat de