x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia: Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită la Kremlin

Rusia: Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită la Kremlin

15 Aug 2019   •   21:20
Rusia: Bombă din al Doilea Război Mondial, descoperită la Kremlin

Autorităţile ruse au descoperit o bombă de aviaţie neexplodată rămasă din al Doilea Război Mondial pe teritoriul Kremlinului, în plin centrul Moscovei, a informat media de stat rusă, citată de dpa.

Kremlinul, al cărui nume se traduce prin "fortăreaţa", este principalul bastion al puterii politice din Rusia şi reşedinţă a şefului statului rus.

În cursul bătăliei pentru Moscova din anii 1941-1942, forţele naziste au bombardat oraşul. Bătălia s-a încheiat printr-o victorie crucială a armatei sovietice, care a inversat tendinţa pe Frontul de est.

Bomba a fost descoperită la mare adâncime sub Kremlin în cursul unor excavări arheologice.

Informaţia a fost confirmată de comandantul militar al Kremlinului, general-locotenentul Serghei Hlebnikov, care a declarat că bomba a fost dezactivată, iar apoi transportată pentru a fi detonată într-un loc sigur, conform RIA Novosti.

"Toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii pe teritoriul Kremlinului au fost efectuate. E linişte la Kremlin. Proiectilul a fost înlăturat şi dus în altă parte pentru a fi detonat", a precizat el.

Programul zilnic al preşedintelui Vladimir Putin nu a suferit modificări în urma descoperirii bombei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de media ruse.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia bombă