Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat vineri arestarea a nouă presupuşi militanţi ai grupării islamiste Hizb ut-Tahrir, interzisă în Rusia, acuzându-i că ar fi încercat să răstoarne puterea în Federaţia Rusă, potrivit AFP şi RIA Novosti.
„Doi lideri şi şapte membri ai organizaţiei teroriste internaţionale Hizb ut-Tahrir” au fost arestaţi la Moscova, în Tatarstan (Volga) şi în regiunea Tiumen (Siberia occidentală) în cadrul unei operaţiuni „speciale” a serviciilor secrete ruse, a poliţiei şi Gărzii naţionale („Rossgvardia”), precizează FSB într-un comunicat.
Interzisă din 2003 în Rusia, unde este considerată drept teroristă, Hizb ut-Tahrir, care se declară o organizaţie non-violentă şi afirmă că doreşte să-şi atingă obiectivele prin mijloace paşnice, plănuia crearea unui califat în regiunile musulmane din Rusia şi în fostele republici sovietice din Asia Centrală.
Militanţii arestaţi „au întreprins activităţi anticonstituţionale bazate pe o doctrină vizând răsturnarea prin violenţă a puterii existente”, încercând să „propage ideologia teroristă” în regiunile respective şi „să recruteze musulmani locali în rândurile lor”, se mai spune în comunicatul FSB.
În cadrul operaţiunii, majoritatea „materialelor de propagandă ale Hizb ut-Tahrir au fost confiscate”, conform sursei citate.
AGERPRES
Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut miercuri cel mai mare număr de voturi la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii din Bucureşti, alegerile urmând a fi...
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a fost "inventat" de fosta guvernare fără să aibă bani, "ca să îşi motiveze nişte primari" înainte de campania electorală...
Parlamentul European va adopta săptămâna viitoare o rezoluţie despre Revoluţia din România, a anunţat miercuri pe Facebook eurodeputatul român Siegfried Mureşan.
''Conferinţa preşedinţilor de grupuri...
Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a anunţat miercuri evacuarea a 72 de refugiaţi dinspre Libia către România, informează agenţia Xinhua.
''În ultimele zile, 72 de refugiaţi din Eritreea,...
Victor Ponta îl dă de gol pe Orban și dă asigurări că guvernul nu își va angaja răspunderea parlamentară pe schimbarea legislației electorale pentru ca la alegerile locale să fie două tururi.
”Foarte...
Un bărbat a fost accidentat grav de o maşină pe trecerea de pietoni, miercuri seară, pe bd. Ferdinand din Capitală, sensul de mers către şos. Mihai Bravu.
Conform Brigăzii Rutiere, pietonul a fost rănit grav...
Traian Băsescu a criticat, la un post de televiziune, declaraţiile făcute de către Florin Cîţu de când a devenit ministru al Finanţelor Publice, afirmând că acestea afectează negativ economia...
Democraţii au reţinut ieri două capete de acuzare împotriva preşedintelui republican Donald Trump, în procedura de impeachment (punere sub acuzare şi destituire), respectiv abuz de putere şi obstrucţionarea...
Un bărbat de aproximativ 50 de ani a murit, miercuri seara, după a fost lovit de o maşină în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni din centrul municipiului Alba Iulia.
Aflat în stare gravă, bărbatul...
Vremea va fi închisă în majoritatea regiunilor țării, însă mai caldă decât în mod obișnuit pentru prima jumătate a lunii decembrie. Va mai ploua în vestul extrem şi în sudul ţării, în timp...
Prim-ministrul Ludovic Orban le-a transmis, miercuri, noilor prefecţi instalaţi în funcţie în peste 20 de judeţe că sunt principalii responsabili pentru punerea în aplicare a programului de guvernare votat în Pa...
Daniel Zamfir comentează faptul că Ministerul Finanțelor s-ar gândi la majorarea accizei la carburanți, ca urmare a unei solicitări venite din partea oficialilor europeni care au reacţionat după ce a fost...
Un număr de 141 de medici care reprezintă serviciile medicale de urgenţă din România, respectiv unităţi pentru primirea urgenţelor, SMURD şi servicii publice de ambulanţă, îşi exprimă, într-un comunicat de...
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, joi, în şedinţe comune succesive pentru angajarea răspunderii Guvernului pe fiecare din cele trei proiecte adoptate de Cabinetul Orban.
Şedinţele comune ale Parlamentu...
Premierul Ludovic Orban a anunţat că este posibil ca vineri să convoace o şedinţă de Guvern pentru o primă lectură a proiectului de buget pe anul viitor, care trebuie însă dezbătut şi cu...