x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia interzice accesul a 12 cetăţeni americani pe teritoriul său

Rusia interzice accesul a 12 cetăţeni americani pe teritoriul său

de Dan Constantin    |    20 Iul 2014   •   10:22
Rusia interzice accesul a 12 cetăţeni americani pe teritoriul său

Rusia a extins lista cetăţenilor americani care au interdicţie de a intra pe teritoriul ei, ca răspuns la noile sancţiuni anunţate de Statele Unite. Ministerul  rus de Externe a publicat pe site-ul oficial această listă, ataşată la răspunsul unei întrebări pusă de un ziarist purtătorului de cuvânt Alexandr Lukashevich.

Cei 12 indezirabili sunt legaţi de acţiuni în locurile de detenţie Guantanamo şi Abu Ghraib. Între cei nominalizaţi se află Adm Richard W Butler, comandantul închisorii Guantanamo, Gladys Kessler, judecătorul care a avizat hrănirea forţată a deţinuţilor aflaţi în greva foamei la Guantanamo, generalul Ricardo Sanchez, comandantul forţelor terestre ale coaliţiei din Irak (2003-2004), Janis Karpinski, comandantul închisorii Abu Ghraib. Pe lista  a fost inclus şi senatorul Jim Moran, sancţionat astfel de ruşi pentru nereguli financiare.

Reacţia Rusiei se aseamănă cu bancul din anii '70, când, la criticile americanilor, oficialii de la Moscova răspundeau invariabil "lăsaţi, că şi voi împuşcaţi negri".


×
Subiecte în articol: Rusia interdictie cetateni americani