x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia le cere kurzilor să se alăture armatei naţionale a Siriei

Rusia le cere kurzilor să se alăture armatei naţionale a Siriei

25 Noi 2019   •   21:30
Rusia le cere kurzilor să se alăture armatei naţionale a Siriei

Rusia, principalul susţinător militar al guvernului contestat din Siria, le-a cerut luni militanţilor kurzi aflaţi sub asediu să se alăture armatei naţionale siriene, relatează DPA.

„Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a declarat ministrul adjunct rus de Externe, Mihail Bogdanov, citat de agenţia de ştiri Interfax.

El a afirmat că Rusia este în contact „cu toate părţile”, într-un efort de a asigura pacea pe baza „respectului pentru suveranitatea Siriei”.

Miliţiile kurde, care s-au opus guvernului sirian, au fost îndepărtate luna trecută din unele regiuni din nordul Siriei, în urma unui asediu al armatei turce.

Turcia consideră aceste miliţii kurde ca fiind formate din terorişti care încearcă să îşi creeze propriul stat din părţi din Turcia, Siria şi Irak.

Rusia a convenit cu Turcia să îşi împartă controlul asupra unor zone din nordul Siriei, într-un efort de a împiedica Ankara să îşi continue operaţiunea militară.

Forţele siriene de stat, aliate cu Rusia, au preluat controlul asupra unor zone abandonate de miliţiile kurde.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rusia kurzi siria