x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia: Liniştea aparentă din campanie ascunde nemulţumiri sociale (expert)

Rusia: Liniştea aparentă din campanie ascunde nemulţumiri sociale (expert)

de Agerpres    |    29 Noi 2011   •   12:55
Rusia: Liniştea aparentă din campanie ascunde nemulţumiri sociale (expert)

Campania electorala pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 4 decembrie in Rusia a decurs fara tensiuni si in absenta unor dezbateri reale, in ciuda nemultumirii crescande a societatii, a comentat marti copresedintele asociatiei Controlul civic, Iaroslav Ternovski, citat de corespondentul la Moscova al Agerpres.

"Societatea este din ce in ce mai nemultumita ca nu i se ofera sansa reala de a alege. In presa controlata de stat au lipsit dezbaterile reale, in schimb toata furia transpare de pe internet', a spus Iaroslav Ternovski, intr-o dezbatere despre alegeri.

Pe de alta parte, el a facut referire la o tendinta de diminuare a autoritatii conducerii ruse in perceptia electoratului, spunand ca sprijinul presedintelui Dmitri Medvedev nu este suficient ca partidul de guvernare sa castige alegerile.

Ternovski a dat drept exemplu situatia din Osetia de Sud, unde victoria opozitiei la prezidentiale a fost anulata.

In context, el a amintit ca urmatorul mandat al Dumei de Stat, Camera inferioara a Parlamentului rus, va fi de cinci ani, si nu de patru, ca pana in prezent, a indemnat electoratul sa mearga la vot, argumentand ca absenteismul face ca puterea sa fie mai putin responsabila in fata societatii.

Directorul executiv al Fondului pentru alegeri libere din Rusia, Igor Bogdanov, a precizat ca ponderea reclamatiilor vizand incalcarea legislatiei in timpul campaniei electorale nu depaseste 10% din numarul sesizarilor primite. "Nu este foarte mult, desi, bazandu-ne pe experienta anilor trecuti, la sfarsitul campaniei electorale plangerile vor fi mai numeroase', a estimat Bogdanov.

Vineri va fi ultima zi a campaniei electorale din Rusia, iar de marti institutele abilitate nu mai pot publica sondaje de opinie.

La scrutinul din 4 decembrie vor participa sapte partide, dar structura Dumei de Stat, Camera inferioara a Parlamentului rus, nu va suferi modificari esentiale, estimandu-se ca in noul for legislativ vor intra aceleasi formatiuni, doar ca partidul lui Vladimir Putin - Rusia Unita - va obtine mai putine mandate.

Potrivit ultimului sondaj publicat de Centrul Levada, Rusia Unita isi va adjudeca 53% dintre sufragii, asigurandu-si 253 de locuri din cele 450 ale Dumei. Astfel, partidul de guvernare va inregistra un rezultat mai slab in comparatie cu cel de la scrutinul din 2007, in urma caruia a obtinut 315 de mandate de deputat. Partidul Comunist se va clasa pe locul al doilea, cu 20%, urmat de Partidul Liberal-Democrat - 12% si Rusia Justa - 9%. Alte trei formatiuni - Iabloko, Patriotii Rusiei si Cauza Dreapta - nu vor depasi, potrivit sociologilor, pragul electoral de 7% si nu vor accede in Duma de Stat.
Aproximativ 650 de observatori internationali vor veghea la desfasurarea corecta a scrutinului, a precizat marti Comisia Electorala Centrala.

×