x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia şi China vor o mai buna cooperare economica în BRICS

Rusia şi China vor o mai buna cooperare economica în BRICS

26 Iul 2018   •   20:02
Rusia şi China vor o mai buna cooperare economica în BRICS

Preşedinţii Chinei şi Rusiei, Xi Jinping şi respectiv Vladimir Putin, au insistat asupra necesităţii de a 'consolida' cooperarea între ţările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), apel ce survine într-un climat de război comercial cu Statele Unite

 

'Conflictele politice şi escaladarea protecţionismului şi unilateralismului afectează direct dezvoltarea pieţelor emergente şi a pieţelor în curs de dezvoltare', a apreciat preşedintele chinez în cea de-a doua zi a summitului BRICS, ce se desfăşoară la Johannesburg. 

'Trebuie să rămânem angajaţi în multilateralism', a insistat el. În acest context, 'BRICS trebuie să-şi consolideze parteneriatul strategic' pentru a face din 'următorul deceniu o nouă decadă de aur'.  Xi a lansat un apel către forumul celor cinci ţări emergente, format în 2009, 'să deblocheze potenţialul enorm al cooperării lor economice'. 

La rândul său, preşedintele rus a apreciat că BRICS joacă 'un rol unic în economia mondială'. 'Acesta contribuie cu 42% la PIB-ul mondial, iar respectiva cotă continuă să crească', a spus Vladimir Putin. 'În 2017, comerţul între (ţările) BRICS a crescut cu 30% şi intenţionăm să dezvoltăm şi mai mult acest parteneriat', a asigurat el. 

Aceste apeluri la cooperare survin în timp ce preşedintele american Donald Trump a declanşat în ultimele luni ostilităţi comerciale împotriva Beijingului, Bruxellesului şi Moscovei. Preşedintele american a impus taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu, vizând în principal China, iar acum ameninţă să impoziteze suplimentar toate importurile de bunuri chineze. 

Într-o încercare de a dezamorsa criza, Donald Trump şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-au întâlnit miercuri la Washington. Preşedintele american a promis că va revizui problema tarifelor vamale americane la importurile de oţel şi aluminiu din UE. De asemenea, Trump şi Juncker au anunţat o serie de decizii în domeniile agriculturii, industriei şi energiei, dar al căror conţinut exact rămâne să fie confirmat. AGERPRES

×