x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia şi Georgia se acuză reciproc

Rusia şi Georgia se acuză reciproc

de Sînziana Stancu    |    25 Noi 2008   •   00:00

Ministrul rus de Externe a declarat că incidentul armat petrecut în apropierea coloanei oficiale în care se aflau preşedinţii georgian şi polonez a fost pus la cale de Georgia, ca să discrediteze Rusia.

Nimeni nu a fost rănit în împuşcăturile de duminică, din Georgia, în apropierea teritoriului controlat de forţele ruseşti şi de cele separatiste din Oseţia de Sud, scrie AFP. Însă acest incident armat, petrecut în apropierea coloanei oficiale a preşedinţilor georgian şi a oaspetelui său polonez, a amplificat tensiunile deja existente între Rusia şi Georgia, în urma războiului de cinci zile pe care l-au avut în luna august, scrie Associated Press.

Preşedintele georgian Mihail Saakaşvili a acuzat trupele ruseşti că au deschis focul în direcţia coloanei prezidenţiale, în care era cu omologul său polonez, Lech Kaczynski, exact când aceasta se apropia de unul dintre punctele de control de la graniţa cu teritoriul separatist oset, unde Rusia îşi menţine trupele de pace. Moscova nu s-a lăsat mai prejos, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, declarând ieri că nici forţele ruseşti, nici soldaţii oseţi nu au deschis focul şi spunând că Georgia se află în spatele incidentului.

Mai mult, şeful serviciilor speciale osete, Boris Atoiev, a declarat că liderul georgian şi cel polonez au încercat să treacă fraudulos frontiera cu Osetia de Sud.

METODE CUNOSCUTE
Lavrov i-a acuzat pe oficialii georgieni că au recurs la o metodă cunoscută. “Nu este prima dată când se întâmplă aşa ceva. Le organizează ei înşişi apoi acuză partea rusă şi partea osetă”, a afirmat el. Pe de altă pare, preşedintele Kaczynski a declarat presei că şi-a dat seama “după felul împuşcăturilor că proveneau de la ruşi” şi că ştia şi de la preşedintele georgian că “sunt ruşi în apropierea acelui punct de control”. “Forţele ruse nu erau bucuroase să ne vadă şi au reacţionat prin aceste metode brutale”, a declarat mai târziu Saakaşvili, în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său polonez. Preşedinţia georgiană a acuzat forţele ruse staţionate în Oseţia de Sud că au deschis focul la trecerea coloanei lui Saakaşvili şi a preşedintelui polonez Lech Kaczynski în apropierea acestei regiuni separatiste, a cărei independenţă a fost recunoscută de Rusia. Preşedintele polonez se afla duminică în Georgia pentru a sărbători a cincea aniversare a “Revoluţiei trandafirilor”, care l-a adus la putere pe Saakaşvili. Incidentul care a aprins spiritele s-a petrecut în zona Akhalgori, din Oseţia de Sud, teritoriu care, spre deosebire de altele din această regiune separatistă, a fost controlat de Georgia, până la izbucnirea războiului dintre Tbilisi şi Moscova.

×
Subiecte în articol: externe georg