x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia va deschide o linie de ferry boat între Crimeea şi Turcia

Rusia va deschide o linie de ferry boat între Crimeea şi Turcia

17 Aug 2018   •   11:51
Rusia va deschide o linie de ferry boat între Crimeea şi Turcia

Directorul general al companiei Crimean Sea Ports, Alexey Volkov, a declarat joi că societatea pe care o conduce se aşteaptă să deschidă la toamnă o linie de ferry boat care să conecteze mai multe porturi din peninsula anexată de Rusia în 2014 cu coasta turcească a Mării Negre, transmite Itar Tass.

"Negocierile cu companiile de shipping au avut loc. Porturile din Crimeea care vor fi incluse în viitoarea linie de ferry boat vor fi anunţate în scurt timp", a declarat Alexey Volkov. Potrivit acestuia în acest an viitoare linie de ferry boat va fi utilizată pentru traficul de marfă urmând ca traficul de pasageri să demareze în 2019. Volkov a precizat că acest aspect este analizat în prezent astfel că nu poate oferi alte detalii. "Având în vedere îmbunătăţirea relaţiilor dintre Rusia şi Turcia cred că vom putea soluţiona acest aspect", a spus Volkov.

Introducerea unor servicii de ferry boat ar fi a doua mare realizare în termeni de conexiuni de transport între peninsula Crimeea şi restul lumii înregistrată în cursul acestui an. În luna mai a fost inaugurată secţiunea terestră a podului peste Strâmtoarea Kerci care leagă Crimeea de Rusia, aceasta fiind prima legătură rutieră directă între peninsulă şi Rusia. AGERPRES

×