x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia va găzdui la 9 noiembrie un summit internaţional privind Afganistanul

Rusia va găzdui la 9 noiembrie un summit internaţional privind Afganistanul

03 Noi 2018   •   17:00
Rusia va găzdui la 9 noiembrie un summit internaţional privind Afganistanul

Rusia a anunţat sâmbătă că la 9 noiembrie va găzdui o reuniune internaţională la nivel înalt privind situaţia din Afganistan, la care urmează să participe inclusiv reprezentanţi ai guvernului afgan şi ai talibanilor, informează AFP. 

Mişcarea talibană şi-a dat acordul pentru a trimite o delegaţie la reuniunea din Rusia, a anunţat Ministerul de Externe rus într-un comunicat. 

''Este prima dată când o delegaţie a Biroului politic al talibanilor de la Doha va participa la discuţii la un asemenea nivel'', precizează comunicatul citat. 

Potrivit MAE rus, Moscova a mai invitat la reuniune SUA, India, Iranul, China, Pakistanul, Kazahstanul, Kârgâzstanul, Uzbekistanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul, acestea trei din urmă având frontieră cu Afganistanul. 

Ministerul Afacerilor Externe afgan s-a arătat totuşi mai puţin entuziast în legătură cu această reuniune, refuzând până în prezent să confirme participarea guvernului de la Kabul. ''Suntem în curs de negocieri şi discuţii cu responsabilii ruşi. Nu am ajuns deocamdată la un acord'', a afirmat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei afgane, Sebghatullah Ahmadi. 

În aprilie 2017, Moscova a găzduit o conferinţă internaţională privind situaţia din Afganistan, reuniune la care SUA şi talibanii au ales să nu participe. AGERPRES

×