x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe S-a întors să moară acasă

S-a întors să moară acasă

de Carmen Plesa    |    28 Feb 2010   •   00:00



Tot personalul medical şi pacienţii unor organizaţii şi instituţii precum Crucea Roşie şi Caritas şi-au unit forţele pentru a asigura banii necesari repatrierii unui român cu o boală incurabilă, a cărui ultimă dorinţă a fost să moară acasă, în România. Povestea românului Alexandru a fost relatată de cotidianul spaniol La Tribuna de Albacete.

Principala sa preocupare, atunci când a ajuns la spitalul din Villarrobledo a fost să ştie dacă putea plăti pentru tuburile de oxigen de care avea nevoie pentru a face un drum de trei zile, cu autobuzul, către România.

Alexandru a ajuns în localitatea spaniolă Villarrobledo în urmă cu trei ani şi jumătate, la fel ca alte zeci de români, pentru a putea lucra şi trimite bani familiei sale rămasă acasă.
Avea 29 de ani şi o boală incurabilă. La spitalul din Villarrobledo, unde era internat, s-a decis să fie repatriat la 12 februarie, însoţit de un medic care s-a oferit voluntar.

Au strâns bani ca să-i îndeplinească ultima dorinţă

Până la drumul spre România era însă nevoie de bani. 2.500 de euro care ar fi asigurat drumul spre casă. Personalul medical s-a mobilizat şi, împreună cu ceilalţi angajaţi ai instituţiei, dar şi pacienţi, cu ajutorul lucrătorilor de la Protecţia Civilă, de la Crucea Roşie şi de la Caritas, au strâns întreaga sumă necesară pentru drum. Companiei aeriene contacte pentru drum i s-a explicat starea pacientului şi i s-a comunicat de cât oxigen este nevoie pentru ca românul să facă drumul cu bine. Din cauza unei neînţelegeri, compania a asigurat mai puţin oxigen decât ar fi fost nevoie, iar voiajul s-a dovedit o mare încercare, atât pentru Alexandru, cât şi pentru doctorul care se oferise să-l însoţească.  

Bolnavul a fost conştient de problema cu oxigenul care a apărut în avion, dar nu şi-a pierdut speranţa că va ajunge acasă. Medicul, în ciuda dificultăţilor, a reuşit să controleze situaţia şi să-l ţină pe român în viaţă. Numai că pe lângă lipsa de oxigen, a mai apărut o problemă. Din cauza vremii, avionul nu a putut ateriza în oraşul natal a lui Alexandru şi zborul a fost prelungit. Situaţia a înrăutăţit şi mai mult starea pacientului, care a fost în permanenţă conştient. Medicul a făcut însă din nou mari eforturi, iar Alexandru a aterizat în viaţă pe pământul său natal.

Un voiaj dur, atât pentru bolnav, cât şi pentru medicul care l-a însoţit. "Dar efortul colectiv, solidaritatea unor instituţii ca Spitalul din Villarrobledo, a zeci de vecini, a Crucii Roşii, a Caritasului şi, în special, a medicului care l-a însoţit în ultima sa călătorie, a făcut ca Alexandru să-şi împlinească cea mai preţioasă dorinţă a sa, aceea de a ajunge pe pământul ţării sale, la el acasă, cu cei dragi, pentru a-şi lua rămas bun de la viaţă".

×
Subiecte în articol: diaspora