x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO Saakaşvili cere ajutorul Uniunii Europene şi lui Merkel

VIDEO Saakaşvili cere ajutorul Uniunii Europene şi lui Merkel

13 Feb 2018   •   10:16
VIDEO Saakaşvili cere ajutorul Uniunii Europene şi lui Merkel

Fost preşedinte georgian devenit lider al protestelor în Ucraina, Mihail Saakaşvili a cerut Uniunii Europene, dar mai ales cancelarului german, Angela Merkel, să-l sprijine în campania sa anticorupţie împotriva preşedintelui Petro Poroşenko.

 

Poroşenko distruge Ucraina "şi vrea să mă îndepărteze pentru că denunţ corupţia", a declarat Saakaşvili pentru tabloidul german Bild. "Dacă Uniunea Europeană şi mai ales cancelarul Angela Merkel nu fac în cele din urmă ceva (...), Ucraina se va rupe", a avertizat el.

Retinut, luni, la Kiev, direct dintr-un restaurant si trimis imediat, cu un avion privat, la Varsovia, Saaskaşvili susţine că Poroşenko este responsabil pentru situatia dezastruoasa din Ucraina şi a anunţat că intenţionează să se întoarcă în aceasta tara pentru a continua să participe la demonstraţiile anticorupţie ce îl vizează pe seful statului.

Direct de la masa

În septembrie, Saakaşvili, căruia i-au fost retrase cetăţeniile georgiană şi ucraineană, a trecut frontiera din Polonia în Ucraina în timpul unei ciocniri între susţinătorii săi şi autorităţi. Poroşenko l-a ajutat pe Saakaşvili să devină guvernator al regiunii ucrainene Odesa în 2015. Dar Saakaşvili a demisionat un an şi jumătate mai târziu, acuzându-l pe Poroşenko de perpetuarea corupţiei endemice.

Un tribunal din Georgia l-a condamnat recent pe Saakaşvili în absenţă la trei ani de închisoare pentru abuz în funcţie în timpul celor două mandate prezidenţiale între 2004 şi 2013. În Ucraina, el este acuzat că sprijină o organizaţie criminală într-o încercare eşuată de lovitură de stat împotriva lui Poroşenko. AGERPRES

×