x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Salvare incredibilă! Momentul în care copilotul avionului rusesc urcă în cabină pentru a-l salva pe pilot

Salvare incredibilă! Momentul în care copilotul avionului rusesc urcă în cabină pentru a-l salva pe pilot

de Emil Neacşu    |    08 Mai 2019   •   16:54
Salvare incredibilă! Momentul în care copilotul avionului rusesc urcă în cabină pentru a-l salva pe pilot

Imagini incredibile surprinse de unul dintre pasagerii salvaţi din avionul care a luat foc, duminică, pe un aeroport din Moscova. Copilotul avionului este filmat atunci când urcă din nou în cabina aparatului, după ce el a fost salvat, pentru a-l scoate din flăcări şi fum pe căpitanul avionului de pasageri. Copilotul Maxm Kuznetsov, în vârstă de 36 de ani, a coborât pe o frânghie în cabina piloţilor, pe geam, pentru a-l scoate de acolo pe pilotul Denis Evdokimov, în vârstă de 42 de ani. Actul său de curaj a fost confirmat de către tatăl pilotului. Momentul salvării incredibile a avut loc după ce două femei angajate ca însoţitoare de zbor au reuşit să se salveze după ce, la rândul lor, au scos zeci de pasageri în viaţă din aparatul cuprins de flăcări. Echipajele de pompieri interveneau deja în momentul în care copilotul a luat decizia curajoasă de a se întoarce după pilot. 

×
Subiecte în articol: avion rusesc