x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sancţiunile contra Irakului nu ajută foarte mult, susţine şeful diplomaţiei germane

Sancţiunile contra Irakului nu ajută foarte mult, susţine şeful diplomaţiei germane

06 Ian 2020   •   13:26
Sancţiunile contra Irakului nu ajută foarte mult, susţine şeful diplomaţiei germane

A ameninţa Irakul cu impunerea de sancţiuni nu ajută foarte mult, a declarat luni ministrul de externe german Heiko Maas, după ce preşedintele american Donald Trump a avertizat că Bagdadul ar putea fi vizat de sancţiuni ''fără precedent'' dacă forţele SUA ar fi nevoite să părăsească teritoriul irakian, transmite Reuters.

''Nu cred că funcţionează încercarea de a convinge Irakul cu ameninţări, ci cu argumente'', a declarat Heiko Maas pentru postul de radio Deutschlandfunk.

''În Irak, noi suntem angajaţi masiv, nu doar în termeni militari, dar şi în ajutorul pentru stabilizare, pentru a reconstrui ţara şi a crea infrastructuri. Toate acestea riscă să se piardă dacă situaţia continuă să evolueze în această manieră'', a subliniat el.

Maas a atenţionat că este important ca Irakul să nu devină ''teatrul unui război prin procură între alte ţări'', respectiv SUA şi Iran.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat Irakul cu ''sancţiuni dure'' dacă trupele americane vor fi obligate să părăsească ţara, după ce duminică parlamentul de la Bagdad a votat pentru expulzarea acestora.

Heiko Maas a menţionat că a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat american Mike Pompeo, ''care nu părea foarte bucuros că noi nu suntem de acord 100% cu abordarea SUA''.

''Cred că este important ca europenii să fie uniţi cu privire la această chestiune, astfel încât în aceste condiţii Europa va putea avea un rol în această dezbatere'', a explicat şeful diplomaţiei germane, care s-a pronunţat pentru convocarea unei reuniuni ''în scurt timp'' a miniştrilor de externe din Uniunea Europeană pentru ''a adopta o poziţie comună''.

El a adăugat că Germania, Marea Britanie şi Franţa vor discuta despre acordul privind programul nuclear iranian şi vor reacţiona în această săptămână la recentele anunţuri ale Teheranului. ''Ceea ce a anunţat Iranul nu mai este conform cu acordul. Iată de ce ne vom reuni astăzi cu Franţa şi Marea Britanie pentru a decide împreună cum vom reacţiona în această săptămână'', a spus Maas.

Duminică, Iranul a anunţat că va abandona restricţiile asupra îmbogăţirii uraniului, făcând încă un pas în spate faţă de angajamentele incluse în acordul semnat în 2015 cu şase puteri mondiale.

Berlinul, Parisul şi Londra i-au cerut duminică Iranului să renunţe la măsurile ce contravin acordului nuclear din 2005, în contextul în care autorităţile de la Teheran au anunţat renunţarea la orice limită privind îmbogăţirea uraniului.

"Cerem Iranului să retragă toate măsurile ce nu sunt conforme cu acordul nuclear" se arată într-un comunicat comun al cancelarului german Angela Merkel, preşedintelui francez Emmanuel Macron şi premierului britanic Boris Johnson.

Cei trei înalţi oficiali europeni au menţionat de asemenea, în documentul comun, tensiunile în creştere din Orientul Mijlociu determinate de uciderea vineri, la Bagdad, de către forţele americane a generalului iranian Qassem Soleimani şi a unui important responsabil irakian pro-iranian, Abu Mehdi al-Muhandis.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: irak sanctiuni sua