x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şapte decese şi 2.000 de persoane evacuate în urma inundaţiilor din Nicaragua

Şapte decese şi 2.000 de persoane evacuate în urma inundaţiilor din Nicaragua

28 Oct 2017   •   20:30
Şapte decese şi 2.000 de persoane evacuate în urma inundaţiilor din Nicaragua

 Inundaţiile provocate de ploile abundente s-au soldat cu şapte decese în Nicaragua, în această săptămână, a informat vineri guvernul din această ţară, citat de DPA.

Alte trei persoane au fost date dispărute, iar circa 2.000 au fost evacuate în vestul şi în centrul acestei ţări din America Centrală.

De asemenea, peste 430 de şcoli sunt în continuare închise, iar 12.517 de familii au rămas fără electricitate, a indicat vicepreşedinta Rosario Murillo în declaraţiile citate
de site-ul El 19.

Ploile au lovit, de asemenea, statul vecin Honduras, unde trei persoane s-au înecat.

Regiunea va fi lovită în acest weekend de furtuna tropicală Selma.

Guvernul din Nicaragua este în alertă şi va dispune evacuarea mai multor persoane dacă va fi necesar, a precizat Murillo.AGERPRES

×
Subiecte în articol: inundaţii Nicaragua