x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sarkozy, judecat pentru corupție

Sarkozy, judecat pentru corupție

20 Iun 2019   •   11:34
Sarkozy, judecat pentru corupție
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Justiţia franceză a validat definitiv trimiterea în faţa tribunalului corecţional a fostului preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, urmărit pentru „coruperea” unui înalt magistrat al Curţii de Casaţie, într-o afacere dezvăluită în urma unor interceptări telefonice, a informat, miercuri, AFP.

Înalta Curte de Casaţie a validat, ieri, trimiterea în judecată a lui Nicolas Sarkozy. Instanţa supremă a respins apelul formulat de Thierry Herzog, avocatul lui Sarkozy. Fostul preşedinte al Franţei încerca să evite un proces pentru corupţie şi trafic de influenţă. Dosarul se referă la finanţarea ilegală a campaniei electorale de către moştenitoarea companiei L'Oreal, Liliane Bettencourt. Parchetul Naţional Financiar (PNF) a cerut, în octombrie 2017, trimiterea în judecată a lui Nicolas Sarkozy pentru „corupţie, trafic de influenţă şi încălcarea secretului profesional” în acest caz. Sarkozy este acuzat că a încercat să obţină în 2014, prin intermediul avocatului său, informaţii secrete de la Gilbert Azibert, la acea vreme magistrat al Curţii de Casaţie în dosarul Bettencourt. Sarkozy ar fi încercat să îl promoveze pe Gilbert Azibert în schimbul informaţiilor secrete despre conversaţii telefonice interceptate în anchetă. Procurorii francezi au interceptat conversaţiile lui Sarkozy în contextul anchetei privind acceptarea unor donaţii ilegale din partea moştenitoarei companiei L'Oreal, Liliane Bettencourt, decedată în septembrie 2017.

Pentru prima dată în timpul celei de-a V-a Republici Franceze, un fost preşedinte va fi judecat pentru corupţie, mai notează sursa citată, care amintește că Sarkozy s-a retras din politică, la sfârşitul lui 2016.

 

 

 

 

 

 

×