x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şase membri din echipa de campanie a lui Trump, infectați cu coronavirus

Şase membri din echipa de campanie a lui Trump, infectați cu coronavirus

21 Iun 2020   •   22:00
Şase membri din echipa de campanie a lui Trump, infectați cu coronavirus

Şase membri din personalul de campanie al lui Donald Trump au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus chiar înainte de primul miting electoral din Tulsa, Oklahoma. De altfel, organizatorii şi Casa Albă au fost criticaţi pentru decizia de a găzdui evenimentul într-o locaţie închisă, cu 19.000 de locuri, potrivit NBC News.

Membrii echipei de campanie au declarat că au făcut sute de teste înaintea mitingului.

„Niciun membru testat pozitiv nu va fi prezent la evenimentul de astăzi, cu atât mai mult persoanele cu care au intrat în contact nu se vor afla în preajma participanţilor sau a oficialilor”, a spus, sâmbătă, directorul de comunicare al campaniei, Tim Murtaugh, într-un comunicat remis presei.

Dintre cei șase, cel puțin doi dintre aceștia sunt agenți ai Serviciului Secret, potrivit unui oficial citat de NBC News.

Știrea vine în condițiile în care Trump, Casa Albă și organizația campaniei de realegere a președintelui Donald Trump au fost criticați pentru găzduirea evenimentului într-o arenă închisă, de 19.000 de locuri din Tulsa.

Echipa electorală a preşedintelui Trump a solicitat participanţilor să-şi dea acordul legat de participarea la eveniment pe propria răspundere.

Un oficial al Casei Albe a declarat pentru NBC News că administrația este la curent cu personalul care avut rezultate pozitive, dar a refuzat să comenteze.

 

(sursa: Mediafax)

×