x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandal în Slovacia: Ziarişti, interceptaţi de serviciul de informaţii militare

Scandal în Slovacia: Ziarişti, interceptaţi de serviciul de informaţii militare

de Agerpres    |    22 Noi 2011   •   16:28

Premierul slovac Iveta Radicova l-a demis marti pe ministrul Apararii, Lubomir Galko, in urma suspiciunilor privind interceptarea ilegala a telefoanelor unor ziaristi de catre serviciul de informatii militare, transmite AP.

Cotidianul Novy Cas si Pravda au relatat luni ca serviciul de informatii militare VOS a pus sub ascultare telefoanele sefului canalului de stiri TA3, Michal Gucik, si ale unor jurnalisti de la Pravda.
Iveta Radicova a confirmat marti ca aceste interceptari au avut loc in mod ilegal, serviciul neavand dreptul de a ancheta ziaristi, chiar daca acestia ar fi incalcat legea.

"VOS a gresit. Ministrul este responsabil', a declarat primul-ministru, precizand ca a fost deschisa o investigatie in acest caz.
Lubomir Galko, in subordinea caruia se afla serviciul de informatii militare, a negat ca s-ar fi comis vreo ilegalitate.

×