x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandal! Telefonul lui Merkel, "ascultat" de serviciile secrete ale SUA?

Scandal! Telefonul lui Merkel, "ascultat" de serviciile secrete ale SUA?

23 Oct 2013   •   22:39

Telefonul mobil al cancelarului Angela Merkel a fost, probabil, interceptat de serviciile de spionaj americane, a anunţat Biroul cancelarului german, precizând că Merkel l-a sunat în cursul serii pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru a cere lămuriri în legătură cu acest subiect.

Berlinul a comunicat că deţine informaţii care indică faptul că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost interceptat de către serviciile secrete americane, conform revistei Der Spiegel.

În acest context, Angela Merkel l-a sunat în cursul serii pe preşedintele american Barack Obama, cerându-i explicaţii despre posibila acţiune a serviciilor secrete americane.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Seibert, a declarat că Merkel i-a transmis lui Obama că "în cazul în care aceste informaţii vor fi confirmate, situaţia este total inacceptabilă".

"Între prieteni şi parteneri apropiaţi, aşa cum sunt de decenii Germania şi Statele Unite, asemenea acţiuni de monitorizare a comunicaţiilor unui lider al guvernului nu ar trebui să existe. Incidentul este în măsură să ştirbească gradul de încredere reciprocă între cele două state. Asemenea practici trebuie imediat stopate", a mai declarat Seibert despre mesajul lui Merkel pentru Obama.

Într-un comunicat al Casei Albe, se precizează că Barack Obama a asigurat-o pe cancelarul Merkel că Statele Unite nu a monitorizat comunicaţiile liderului german.
"Statele Unite apreciează cooperarea cu Germania în numeroase aspecte, inclusiv în ceea ce priveşte problemele de securitate.
Aşa după cum a precizat Preşedintele, Statele Unite se află într-un proces de evaluare a modului în care se culeg informaţiile, pentru a asigura un echilibru în ceea ce priveşte nevoia de securitate a cetăţenilor americani şi a aliaţilor acestora, şi dreptul la intimitate al fiecărui cetăţean.
Ambii lideri s-au declarat să intensifice cooperarea între serviciile de informaţii, având drept scop comun protejarea celor două ţări şi a partenerilor acestora", se specifică în comunicat.

×