x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandalul din jurul Elenei Udrea, în ochii presei străine: ”Copiii adoptivi ai lui Băsescu, în vizorul justiţiei”

Scandalul din jurul Elenei Udrea, în ochii presei străine: ”Copiii adoptivi ai lui Băsescu, în vizorul justiţiei”

de Istvan Deak    |    02 Feb 2015   •   17:38
Scandalul din jurul Elenei Udrea, în ochii presei străine: ”Copiii adoptivi ai lui Băsescu, în vizorul justiţiei”

Marile publicaţii din Germania și Austria, altfel mereu îngrijorate de statul de drept din România, își feresc privirea de la scandalul de corupţie pornit de la Microsoft și ajuns în faza DNA&SRI&Udrea. Deși agenţia germană de presă, dpa, și agenţia austriacă de presă APA, au prezentat detaliat scandalul iscat în jurul Elenei Udrea, foarte puţine publicaţii au agreat preluarea materialului. “Unul după altul, politicieni români, funcţionari și oameni de afaceri ajung în vizorul justiţiei din cauza faptelor de corupţie. Țara primește note bune de la Uniunea Europeană pentru asta. Într-un scandal de corupţie legat de concernul Microsoft, Procuratura României a acuzat-o pe Elena Udrea de spălare de bani. Mai mult, fostul ministru al Economiei, Adrian Videanu (2004-2005 și 2008-2010) a fost arestat în urma suspiciunilor de corupţie. Ambii au fost apropiaţi fostului președinte Traian Băsescu (2004-2014”, scrie dpa, citată de Handelsblatt și futurezone.at.

Copilul politic adoptiv al lui Băsescu
Jurnaliștii germani amintesc că prin divorţul de Dorin Cocoș, Udrea ar fi încasat milioane de euro, ce ar fi provenit din tranzactii ilegale cu Microsoft. ”Udrea este parlamentar și președinte al micului partid popular PMP. Copilul politic adoptiv al lui Băsescu a fost între 2008 și 2012 ministru al Turismului. Fără ridicarea imunităţii parmentare, Udrea nu poate fi reţinută sau arestată. DNA anchetează de luni bune scandalul de corupţie legat de Microsoft. Concernul a vândut statului român echipamente pentru școli. În acest demers ar fi ajuns șpăgi de aproape 60 de milioane de euro la membri ai Guvernului. Pe lângă omul de afaceri Dorin Cocoș, în vizorul DNA se mai află alţi nouă miniștri”, mai scrie sursa citată.

Laude pentru DNA
”Fostul ministru Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Alina Bica l-ar fi favorizat ilegal. Bica, șefa DIICOT, ar fi ridicat sechestrul de pe acţiunile de 63.000 de euro ale lui Videanu, astfel încât acesta să le înstrăineze. Sechestrul era o urmare a unei anchete privind o afacere cu gaze naturale, unde Videanu ar fi avantajat o firmă și ar fi creat daune statului român de 11 milioane de dolari. Depoziţiile suspecţilor în cazul Microsoft indică faptul că Videanu ar fi folosit banii obţinuţi ilegal pentru a finanţa campania eletorală a PDL. DNA a obţinut peste 1000 de condamnări în cazuri de corupţie în 2014 și a ridicat acuzaţii în la fel de multe cazuri. Acest lucru a fost lăudat în raportul MCV întocmit de Comisia Europeană”.

Agenţii acoperiţi din presa românească
Rheinische Post se arată preocupată de acoperiţii din presa românească. ”S-a iscat un scandal în România pe tema agenţilor infiltraţi de SRI în redacţiile trusturilor de presă. Șeful televiziunii publice a solicitat într-o scrisoare deschisă adresată SRI să își retragă agenţii din TVR. Cu câteva zile înainte de demisie, directorul SRI, George Maior, a admis ca SRI are agenţi acoperiţi care lucrează oficial ca jurnaliști”, evidenţiază publicaţia germană.

Nimic despre Băsescu
”În noiembrie, fostul ministru al Transporturilor și al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, candida pentru Presedinţia României, în calitate de reprezentant al politicii curate, acum ea și mulţi alţii sunt anchetati pentru corupţie și spălare de bani. România este cutremurată de un nou val de arestări de figuri publice cunoscute. Doi foști miniștri, șefa DIICOT și mai mulţi oameni de afaceri au ajuns în spatele gratiilor din cauza spăgilor de ordinul milioanelor, spălare de bani, retrocedări ilegale și trafic de influenţă asupra justiţiei. Cât de mare este această reţea coruptă putem observa din faptul că aceleași nume apar în mai multe anchete DNA. Membrii reţelei reacţionează prin acuzaţii și denunţări reciproce”, subliniază APA, citată de Wirtschaftsblatt, Tiroler Tageszeitung și boerse-express.com, care amintesc că Bica ar fi favorizat-o pe Elena Udrea și ”ar fi subordonat DIICOT unor grupuri corupte”, printre cei arestaţi pentru dare de mită aflându-se și fiul vitreg al Elenei Udrea, Alin Cocoș. Nici cicumstanţele arestării lui Videanu nu sunt omise, lipsește doar observaţia că aceștia au fost apropiaţii fostului președinte Traian Băsescu.

Acuzaţii la adresa SRI
Jurnaliștii austrieci remarcă faptul că Udrea și Bica au făcut front comun împotriva Serviciului Român de Informaţii. ”Udrea și Bica îl acuză pe șeful interimar al SRI, Florian Coldea. Udrea susţine că acesta ar fi solicitat mită de 50.000 de euro, care a fost plătită de Dorin Cocoș în contul influentului parlamentar și proprietar TV Sebastian Ghită. Mai mult, el ar fi pus presiune pe Bica, șefa DIICOT, fapt confirmat la ultimele audieri de Bica, care a subliniat că se teme pentru viaţa sa. Și împotriva lui Bica au apărut noi acuzaţii. Cunoscutul om de afaceri Ovidiu Tender, condamnat în prima instanţă într-un dosar de corupţie la 11 ani de închisoare, o acuză pe Bica că s-ar fi lăsat mituită de el cu acţiuni pe numele soţului ei. Urmează noi dezvăluiri și anchete”, încheie jurnaliștii austrieci.

×