x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scandalul interceptărilor ilegale din Polonia face victime! 4 demisii, la nivel înalt

Scandalul interceptărilor ilegale din Polonia face victime! 4 demisii, la nivel înalt

10 Iun 2015   •   22:33
Scandalul interceptărilor ilegale din Polonia face victime! 4 demisii, la nivel înalt
Sursa foto: Foto: ismailokan.wordpress.com

Preşedintele parlamentului polonez, Radoslaw Sikorski, şi trei miniştri ai guvernului de centru-dreapta au decis să demisioneze după publicarea pe internet a actelor judiciare din dosarul interceptărilor ilegale, a anunţat miercuri premierul Ewa Kopacz, citat de AFP şi Reuters.

Cei trei miniştri care şi-au prezentat demisiile sunt Bartosz Arlukowicz (sănătate), Andrzej Biernat (sport) şi Wlodzimierz Karpinski (finanţe), a precizat Ewa Kopacz într-o declaraţie de presă.

Un om de afaceri care a avut legături cu politica, Zbigniew Stonoga, a publicat în această săptămână pe contul său de Facebook 2.500 de pagini din dosarele anchetei asupra interceptărilor ilegale ale unor discuţii compromiţătoare între personalităţi de prim rang din viaţa politică şi economică a ţării, printre care cei patru demisionari, scandal care a izbucnit anul trecut.

Afirmaţiile puţin amabile, înregistrate fără ştirea interlocutorilor în restaurante din Varşovia, au dezvăluit o serie de opinii surprinzătoare, punând sub semnul îndoielii alianţa polono-americană şi independenţa băncii centrale. De asemenea, cu acest prilej au fost înregistrate şi o serie de comentarii extrem de dure privind politica externă a premierului britanic David Cameron.

'În numele Platformei Civice (PO, la putere) vă cer iertare', a declarat Ewa Kopacz.

Premierul Kopacz a mai spus că vrea să repare pagubele provocate de înregistrări şi să facă în aşa fel încât ele să nu devină punctul central al campaniei electorale. 'În ultimele două zile opinia publică s-a concentrat asupra interceptărilor ilegale, ceea ce are un efect negativ asupra funcţionării statului', a mai afirmat ea.

De asemenea, şefa guvernului de la Varşovia şi-a anunţat refuzul de a accepta raportul anual al procurorului general, Andrzej Seremet.

Şeful consilierilor lui Ewa Kopacz, fostul ministru de finanţe Jacek Rostowski, şi patru miniştri adjuncţi, şi-au prezentat şi ei demisia. Jacek Cichocki, coordonator al serviciilor speciale poloneze, care nu au reuşit să împiedice publicarea interceptărilor, şi-a anunţat şi el demisia. 

Sursa: Agerpres.ro

×