x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scepticism: Bulgaria va trece GREU pragurile spre Zona Euro 

Scepticism: Bulgaria va trece GREU pragurile spre Zona Euro 

de Dan Constantin    |    14 Mar 2019   •   21:59
Scepticism: Bulgaria va trece GREU pragurile spre Zona Euro 

În România sunt voci care cred că ritmul de avans al țării spre ZONA EURO este prea lent, în comparație cu ambițiile declarate și asumate de BULGARIA. Premierul Boiko Borisov a anunțat că în luna iulie Bulgaria va fi admisă în așanumita cameră de așteptare- perioada de doi ani de pregătire care este obligatorie înainte de admiterea în ZE ȘI IMPUNE O SERIE DE CONDIȚIONALITĂȚI.

 

O analiză difuzată de agenția Novinite consideră că termenul anunțat de Borisov este optimist, greu de atins.In primul rând Banca Națională a Bulgariei și Banca Central Europeană vor analiza activele a șase bănci din Bulgaria pentru a trece testele de stres. Cel puțin două bănci vor avea nevoie de îmbunătățiri ale structurii de portofoliu, ceea ce nu se poate realiza pănă în iulie. O problemă și mai complicată va fi incadrarea în nivelul inflației , care este analizat pe o perioadă mai lungă de timp pentru a da garanții de sustenabilitate.

×