x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Schimb de prizonieri

Schimb de prizonieri

de Sînziana Stancu    |    16 Iul 2008   •   00:00
IERUSALIM. Israelul, pe urmele lui Ron Arad
Guvernul israelian a aprobat un schimb de prizonieri cu Hezbollah, sub auspiciile ONU, care va avea loc mîine, informează AP.

Cinci deţinuţi libanezi, între care un bărbat condamnat pentru omor şi patru militanţi ai Hezbollah, vor fi "daţi la schimb" cu doi soldaţi israelieni, Ehoud Goldwasser şi Eldad Regev, răpiţi acum doi ani de miliţiile şiite, în urma unui raid transfrontalier, ce a declanşat conflictul din vara anului 2006, în Liban. Criminalul pe care Hezbollah-ul îl aşteaptă de la israelieni este militantul libanez Samir Kantar, condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de patru ani şi a tatălui ei, precum şi a doi poliţişti, în 1979, în oraşul Naharia, din nordul Israelului, la 8 kilometri distanţă de graniţa cu Libanul.  

SILIT. Preşedintele israelian Shimon Peres, care a semnat în seara aceasta decretul de graţiere a teribilului asasin libanez, a recunoscut că nu a făcut-o cu tragere de inimă, ci doar din dorinţa de a-şi vedea înapoi, acasă, soldaţii pe care i-a trimis să apere interesele ţării şi dintr-un angajament moral faţă de ei. Acordul mai prevede transferul rămăşiţelor pămînteşti a 199 de combatanţi libanezi şi palestinieni ucişi în timpul confruntărilor, transfer de care se va ocupa Crucea Roşie. Ştirile despre acest schimb de prizonieri nu conţin însă nici o informaţie despre pilotul israelian, a cărui mamă este de origine română, Ron Arad, capturat de miliţiile şiite libaneze Amal, în 1986. Nu se ştie nici acum nimic precis despre soarta lui, iar Israelul continuă să îl caute, crezînd că este încă în viaţă. Ultima informaţie despre Arad, susţin surse din Hezbollah,  ar fi fost dată la data de 29 iunie anul acesta, de negociatorul ONU, Gerhard Konrad, care a informat guvernul israelian, fără a da detalii, că Arad nu mai este în viaţă. Israelul nu a confirmat nici pînă acum informaţia şi îl caută în continuare pe Arad.

×
Subiecte în articol: externe