x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Secretarul general al NATO a cerut scuze Turciei după „un incident” din Norvegia

Secretarul general al NATO a cerut scuze Turciei după „un incident” din Norvegia

17 Noi 2017   •   17:54
Secretarul general al NATO a cerut scuze Turciei după „un incident” din Norvegia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a prezentat vineri scuze Turciei după ''un incident'' în cursul unui exerciţiu al Alianţei Nord-Atlantice în Norvegia, relatează AFP şi DPA. 

''Prezint scuzele mele pentru ofensa provocată. Incidentele au fost cauzate de o persoană şi nu reflectă opiniile NATO'', a explicat Stoltenberg într-o declaraţie scrisă. 

''Turcia este un aliat apreciat al NATO, care are contribuţii importante la securitatea Alianţei'', a insistat Stoltenberg, fost premier norvegian. 

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat vineri că-şi retrage militarii care participă la exerciţiul din Norvegia, efectuat prin simulări pe calculator, afirmând că el a fost prezentat acolo ca ''inamic'' joi. 

Exerciţiul, care nu implica manevre ale trupelor la sol şi care avea drept scop să testeze structura de comandă a Alianţei, a avut loc la Centrul de război interarme al NATO (Joint Warfare Centre) din Stavanger, în sud-vestul Norvegiei. 

''Persoana în chestiune a fost retrasă imediat de către Centrul de război interarme şi a fost demarată o anchetă'', a afirmat Stoltenberg în această declaraţie, deosebit de neobişnuită, precizând că persoana în cauză este ''un antreprenor detaşat de Norvegia şi nu un angajat al NATO'' şi că autorităţile norvegiene sunt cele care trebuie să ia măsuri. 

Preşedintele Erdogan a explicat că, în timpul exerciţiului, a fost afişat ''un fel de tablou cu inamici''. ''În acest tablou, era o fotografie a lui Ataturk (Mustafa Kemal, fondatorul Republici Turce), precum şi numele meu. Iată care erau ţintele'', a declarat Erdogan într-un discurs televizat rostit la Ankara. 

''Am dat instrucţiuni să-i retragem, fără întârziere, pe cei 40 de militari ai noştri'' care participă la exerciţiu. Nu este posibilă o asemenea concepţie despre o alianţă'', a mai spus Erdogan.

AGERPRES

×