x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şeful CIA: Nu ar fi o surpriză dacă autorităţile din Coreea de Nord ar testa o nouă rachetă

Şeful CIA: Nu ar fi o surpriză dacă autorităţile din Coreea de Nord ar testa o nouă rachetă

13 Aug 2017   •   19:30
Şeful CIA: Nu ar fi o surpriză dacă autorităţile din Coreea de Nord ar testa o nouă rachetă

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Mike Pompeo, a declarat că nu ar fi surprins dacă autorităţile nord-coreene ar testa o nouă rachetă, dat fiind faptul că Phenianul a efectuat deja două teste în iulie, informează Reuters. 

"Sunt destul de convins că (liderul nord-coreean Kim Jong Un) va continua să încerce să-şi dezvolte programul de rachete, deci nu m-ar surprinde dacă va mai fi încă un test cu rachetă. El a efectuat două teste în iulie, deci nu m-ar surprinde dacă ar exista încă un test cu rachete", a declarat duminică Pompeo pentru postul de televiziune Fox News. AGERPRES

×