x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şeful diplomaţiei neozeelandeze îi recomandă lui Trump să folosească Twitter mai puţin

Şeful diplomaţiei neozeelandeze îi recomandă lui Trump să folosească Twitter mai puţin

01 Mar 2018   •   15:49
Şeful diplomaţiei neozeelandeze îi recomandă lui Trump să folosească Twitter mai puţin

 Preşedintele american Donald Trump, care este cunoscut pentru mesajele sale pe Twitter în legătură cu diverse probleme, ar trebui să reducă numărul postărilor pe reţeaua de socializare, a declarat joi vicepremierul şi ministrul de externe neozeelandez Winston Peters, relatează dpa.

"În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Trump, ei bine, cu cel mai mare respect, dacă eşti liderul lumii libere ... eu aş renunţa la mesajele pe Twitter", a declarat Peters în timpul unui discurs la Institutul Lowy, un think-tank cu sediul la Sydney.

"Nu este vorba despre o interacţiune socială într-o seară în oraş la sfârşit de săptămână. Este vorba despre pacea şi securitatea lumii", a mai spus el. 

Winston Peters a lăudat însă talentul politic al lui Trump. 

"Cred că este foarte talentat, calificat şi foarte experimentat şi face acest lucru, în afară de ego, pentru a servi ţara", a spus el. 

Preşedintele american Donald Trump are 48 de milioane de urmăritori pe Twitter. El s-a folosit de reţeaua socială pentru a-şi ataca aliaţii şi adversarii, a făcut comentarii controversate şi a purtat un război pe Twitter cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: twitter donald trump winston peters