x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Seism cu magnitudinea 6,1 în estul Indoneziei

Seism cu magnitudinea 6,1 în estul Indoneziei

28 Dec 2018   •   10:30
Seism cu magnitudinea 6,1 în estul Indoneziei

Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs în estul Indoneziei vineri, la ora locală 12:33 (00:33 GMT), au anunţat autorităţile locale, citate de DPA. 

Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Reducere a Dezastrelor, a precizat că acest cutremur de pământ, care s-a produs la o adâncime de 26 de kilometri, nu a declanşat un tsunami. 

"Oamenii din Manokwari Selatan au simţit cutremurul timp de şase secunde, fapt care i-a făcut să intre în panică şi să iasă în fugă din locuinţe şi clădiri de birouri", a adăugat Sutopo Purwo Nugroho. 

Oficialii indonezieni nu au raportat decese, nici persoane rănite în urma seismului. 

Epicentrul s-a aflat la 55 de kilometri sud-est faţă de South Manokwari, o diviziune administrativă a provinciei Papua de Vest.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: indonezia cutremur seism