x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Seisme în Pakistan

Seisme în Pakistan

30 Oct 2008   •   00:00

Un seism cu magnitudinea 6,2 s-a produs ieri în Pakistan la ora locală 16:32 (13:32, ora României), la circa 60 de kilometri de oraşul Quetta, a anunţat Institutul geofizic american (USGS), citat de AFP.



Un prim cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade avusese loc în zori în sud-vestul Pakistanului, provocând moartea a 160 de persoane. Epicentrul primului seism a fost localizat la circa 70 de kilometri nord-est de Quetta şi la aproximativ 185 de kilometri sud-est de oraşul afgan Kandahar, la o adâncime de 10 kilometri, conform Institutului de geofizică american, care a estimat magnitudinea la 6,2.

×
Subiecte în articol: externe