x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sensei in Germania

Sensei in Germania

01 Iul 2004   •   00:00

ROMANII IN LUME

A plecat in Germania in 1995. In speranta ca-si va implini visele. Romanul este azi presedintele unuia dintre cele mai respectate cluburi de karate din Germania si discipolul unuia dintre cei mai mari maestri de karate din lume.
COSTIN ANGHEL, CLAUDIU DINU

Viata grea parea ca nu vrea sa renunte la Cladiu Dinu cand abia ajunsese in Germania. In Romania, Karate do-ul traditional japonez a fost "tarmul" la care resiteanul putea reveni dupa fiecare infrangere, dupa fiecare esec din viata de zi cu zi. In Germania, o tara straina in 1995, unde abia venise, sala de antrenament, dojo-ul i-au fost mereu aproape si i-au adus cele mai mari satisfactii. La 33 de ani, Claudiu Dinu, centura neagra, 3 Dan, este presedintele unui club de karate traditional din Lollar, Germania. Si a avut numeroase succese in competitii. Dupa o astfel de competitie, Claudiu a devenit si discipolul Maestrului Tanaka Masahiko, 8 Dan, "ultimul Samurai" japonez. Si mandria lui e fiica sa de 11 ani, care e campioana europeana la sectiunea copii.

Inceputul in Germania

Nu stia pe nimeni in Germania cand a ajuns acolo. Si nici bani nu avea ca sa plateasca taxele la un club de karate german. "Ma antrenam pe dealuri si pe stadioane, seara, exact ca si pe vremea raposatului in Romania, cand karate-ul era interzis", isi aminteste Claudiu.

In ianuarie 1996, in padurea din oraselul Lollar, romanul a fost surprins de o familie la un antrenament. Soarta a facut ca femeia sa practice karate in clubul din oras. In martie, acasa la Claudiu a sunat cineva. Era femeia din padure si dorea ca el sa predea un antrenament in clubul orasului Lollar. Obisnuit cu stilul pe care i-l insuflasera sensei Francisc Toba si sensei Nelu Botez din Resita natala, Claudiu a facut un antrenament dur si serios.

"Eu mi-am dat seama ca i-am socat si am parasit sala dupa antrenament." Cateva zile mai tarziu l-a cautat presedintele clubului. Germanul l-a intrebat pe Claudiu daca nu vrea sa lucreze ca antrenor. "Am fost fericit, caci in sfarsit puteam sa ma antrenez intr-o sala de specialitate", isi aduce aminte romanul.

Performante

Claudiu s-a pus pe treaba. Voia performanta. Antrenamentele au continuat mai des si la fel de puternic ca in Romania. A reusit sa cucereasca cu copiii tot ce se putea cuceri in Germania: de la campionate regionale pana la cele nationale. In 2000, dupa 10 ani, a adus din Italia o medalie de aur, mult asteptata de Federatia Germana, cu un elev de-al lui. Si pentru Claudiu a fost o perioada intensa de antrenament. Din anul 2000 si pana in 2004, de la varsta de 29 de ani pana la 33 de ani, a ocupat an de an locul 4 la Campionatele de Karate Traditional Germane.

O data in viata

"Pentru mine, sansa vietii mele a fost in 1999 cand, luptand la Budapesta, la concursul "Japan Karate Association Europe Shotokan Cup Budapest", am fost remarcat de legenda karate-ului japonez, Maestrul Tanaka Masahiko, 8 Dan, "ultimul Samurai", cum este denumit in Japonia", isi aminteste cu mandrie Claudiu. Maestrul l-a invitat la el acasa, in Japonia. "L-am si vizitat in 1999. Aceasta a fost incoronarea vietii mele de Artist Martial, caci am avut ocazia sa ma antrenez in legendarul Shukokan, Dojo-ul lui Tanaka Sensei cat si la Honbu Dojo, Japan Karate Association cu o pleiada de legende japoneze ale karate-ului mondial". A continuat sa isi viziteze maestrul an de an, care l-a gazduit chiar la el acasa. Aici romanul a avut parte de antrenamente care l-au dus la marginea posibilitatilor fizice si psihice. Uneori credea ca s-a sfarsit cu viata.

Sensurile vietii

Impreuna cu Maestrul Tanaka a colindat Japonia la diferiti maestri. Antrenamentele si sentimentele au fost altfel decat simtise pana atunci. A reusit sa inteleaga, astfel, ceea ce japonezii numesc "Do", Drum in Artele Martiale: Armonia si Pacea cu propria fiinta. Anul trecut, in noiembrie, si-a vizitat din nou maestrul.

Echipa Maestrului Tanaka trebuia sa lupte in Budokan cu echipa Universitatii Keizai si Waseda, insa un elev de-al lui s-a accidentat. Atunci l-a cooptat pe Claudiu in echipa. Ceilalti sportivi se mirau pe buna dreptate, rar un Gaijin, un strain, are o asemenea sansa. A castigat un meci, unul l-a terminat la egalitate, si a pierdut unul. Insa faptul ca i s-a permis sa patrunda in aceasta atmosfera traditionala japoneza i-a schimbat modul de viata. "Inca din 1999 mi-am pierdut inima in Japonia, tara florilor de cires si a Soarelui Rasare", spune Claudiu.

"Grupa de Gimnastica"

Sensei Claudiu Dinu s-a apucat de karate prin 1983, pe cand avea 12 ani. La Resita, ca de altfel in toata Romania, sportul acesta era interzis. Practicantii se antrenau departe de ochii lumii, pe dealurile din afara orasului sau prin subsoluri de bloc. Abia prin 1985 cativa oameni pasionati si cativa simpatizanti s-au descurcat si au reusit sa gaseasca o sala de antrenament la Casa de Cultura din oras. Dar si atunci au functionat sub pseudonimul "grupa de Gimnastica". Nu trebuia sa atraga atentia.
×
Subiecte în articol: diaspora germania karate antrenament claud