x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia îi răspunde lui Traian Băsescu: “Nu am avut niciodată politici de asimilare a minorităţilor etnice”

Serbia îi răspunde lui Traian Băsescu: “Nu am avut niciodată politici de asimilare a minorităţilor etnice”

de Marina Constantinoiu    |    14 Aug 2013   •   19:19
Serbia îi răspunde lui Traian Băsescu: “Nu am avut niciodată politici de asimilare a minorităţilor etnice”

Serbia nu a avut niciodată, la nivel teoretic sau practic, politici de asimilare a minorităţilor etnice, a declarat ministrul sârb de Externe, Ivan Mrkici, comentând, astfel, indirect, afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, relatează cotidianul sârb Blic.

Din evaluările Consiliului Europei şi Uniunii Europene, Serbia se clasează pe un loc de frunte din punctul de vedere al respectării, protejării şi asistenţei instituţionale acordate minorităţilor etnice, a subliniat Mrkici, apreciind că ţara sa poate fi luată drept model din acest punct de vedere.

Şeful diplomaţiei sârbe a evitat să comenteze direct declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu făcute la şcoala de vară de la Izvorul Mureşului, apreciind însă că Băsescu nu a vrut să spună nimic rău despre Serbia, "întrucât este liderul unui popor foarte apropiat de sârbi". Mrkici a precizat că nu are la dispoziţie declaraţia integrală a lui Traian Băsescu, astfel că ar fi inoportun să o comenteze.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Serbia şi Ucraina "mai au paşi mulţi de făcut pentru a ajunge la a fi definite ca state democratice", el arătând că drepturile acordate minorităţilor etnice sunt o emblemă a nivelului de democraţie. "Drepturile pentru minorităţi sunt o emblemă a nivelului de democraţie. Pentru mine este clar că şi Serbia şi Ucraina mai au paşi mulţi de făcut pentru a ajunge la a fi definite ca state democratice. Încă nu se înţelege la nivelul politic, în aceste ţări, că avantajul de a avea minoritatea recunoscută a altui stat pe teritoriul tău este uriaş. Ei nu realizează încă acest tip de avantaje care consolidează relaţia bilaterală şi fac din ţara mamă un partener al acelui stat în orice fel de condiţii, nu numai când e vorba de minorităţi", a afirmat şeful statului, la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului.

Gordana Stamenici, secretar de stat în cadrul Ministerului sârb al Justiţiei şi copreşedintele Comisiei Interguvernamentale România - Serbia, a declarat, la rândul său, că Belgradul a înregistrat progrese în trei domenii-cheie: informarea comunităţii române din estul Serbiei, introducerea limbii române în şcolile din această zonă şi încurajarea dialogului între Biserica Ortodoxă Sârbă şi Biserica Ortodoxă Română. Stamenici a recunoscut că problemele dintre cele două biserici rămân nerezolvate, insistând că statul sârb va continua să încurajeze dialogul între Biserica Ortodoxă Sârbă şi Biserica Ortodoxă Română în privinţa desfăşurării serviciilor religioase şi contruirii lăcaşelor de cult.

Suzana Paunovici, directorul Oficiului guvernamental sârb pentru Drepturile Omului şi ale Minorităţilor, a afirmat că situaţia comunităţii etnice române din Serbia s-a îmbunătăţit pe parcursul ultimului an.



×
Subiecte în articol: minoritati nationale serbia