x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Serbia: Preşedintele a demisionat, pentru a fi locomotivă pentru partid

Serbia: Preşedintele a demisionat, pentru a fi locomotivă pentru partid

de Marina Constantinoiu    |    04 Apr 2012   •   13:55
Serbia: Preşedintele a demisionat, pentru a fi locomotivă pentru partid

Presedintele Serbiei, Boris Tadici, si-a anuntat miercuri demisia, cu noua luni inaintea incheierii mandatului sau, permitand astfel organizarea de alegeri generale la data de 6 mai, un demers criticat chiar de unii dintre aliatii sai, dar care ii va permite lui sa-si sustina mai bine partidul in cadrul alegerilor, comenteaza AFP.

Tadici a anuntat, totodata, ca va candida si el la aceste alegeri. Initial, alegerile locale, regionale si legislative fusesera convocate pentru 6 mai. Tadici, care este deja foarte implicat in campania electorala a Partidului Democratic (DS) pentru legislative, candideaza pentru un al treilea mandat.'Aceste alegeri vor fi o buna ocazie pentru cetateni de a alege calea pe care doresc s-o urmeze. Eu o propun pe cea a integrarii europene si a pastrarii integritatii teritoriale a tarii', a spus acesta, potrivit televiziunii publice.

Profita de momentul propice
Analistii apreciaza ca Tadici incearca sa capitalizeze pe seama obtinerii de catre Serbia, la 1 martie, a statutului de tara candidata la aderarea la Uniunea Europeana, prioritatea administratiei sale in materie de politica externa. Totodata, decizia lui Tadic ar putea dinamiza o campanie pana in prezent foarte terna, care nu prea interesa alegatorii, sunt de parere analistii.

Principalul sau adversar este Tomislav Nikolici, liderul Partidului Sarb al Progresului (SNS), cea mai importanta formatiune a opozitiei. Nikolici l-a invins deja de doua ori pe Tadici la prezidentialele din 2004 si 2008.

Organizarea anticipata a alegerilor prezidentiale a fost totusi criticata de mai multe formatiuni politice, printre care Partidul Socialist (SPS, aliat la putere) al vicepremierului Ivica Dacici. Acestea se tem ca toata atentia va fi captata de candidatii la Presedintie, cei mai carismatici urmand sa fie locomotive pentru partidele lor.

Interimat cu sefa Parlamentului
Conform Constitutiei, odata oficializata demisia lui Tadici, functia de presedinte va fi asigurata interimar de presedinta Parlamentului, Slavica Djukici Dejanovici. Mandatul lui Tadici trebuia sa se incheie la 15 februarie 2012. Constitutia modificata in 2006 a Serbiei stipuleaza ca un candidat la Presedintie poate fi ales pentru doua mandate a cate cinci ani fiecare. Astfel, daca este ales, acesta va fi ultimul mandat prezidential pentru Boris Tadici. La jumatatea lunii martie, presedintele sarb a convocat pentru 6 mai organizarea de alegeri legislative, primele care nu ar fi fost alegeri anticipate de la indepartarea de la putere a lui Slobodan Milosevici, in octombrie 2000.

×